Video Accident grav pe pârtia din Bușteni. O turistă a fost izbită de o sanie și și-a pierdut cunoștința. A fost solicitat elicopterul SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident grav s-a produs duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din Bușteni. O femeie a fost lovită de o sanie și și-a pierdut conștiința. A fost solicitat de urgență elicopterul SMURD.

Acident pe pârtie FOTO: Salvamont Prahova, Arhivă
Acident pe pârtie FOTO: Salvamont Prahova, Arhivă

„Accident destul de grav, produs pe pârtia de sanie de la Bușteni. O turistă a fost izbită de o sanie, suferind un traumatism al coloanei vertebrale și pierderea temporară a stării de conștiență”, a anunțat Salvamon Prahova, pe FB.

Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor medical și au transportat-o la cabinetul medical de la pârtie. Ulterior, s-a solicitat un elicoper SMURD.

„Ținând cont de gravitatea cazului, am solicitat intervenția unui elicopter de la POA Brașov, pentru ca pacienta să ajungă în cel mai scurt timp la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a transmis Salvamont Prahova.

În urmă cu câteva zile un incident similar a avut loc pe pârtia din Borșa. Un bărbat a accidentat grav cu sania o fetiță de 8 ani, apoi a plecat de la fața locului. 

Mama fetiței a povestit că aceasta a suferit o hemoragie internă, iar medicii au fost nevoiți să îi scoată splina.

„Am trecut prin clipe de coșmar, ne puteam pierde copilul, a fost o cursă contracronometru, dar datorită medicilor excepționali de la Spitalul Borșa copilul meu mâine va fi externat! V-aș fi recunoscătoare dacă ne-ați putea ajuta cu identificarea acestui <om>”, a declarat mama fetiței, la Antena 3 CNN.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite