Amatori de adrenalină, sancţionaţi de jandarmi. Amenzi de 10.000 de lei pentru 10 piloți de ATV-uri prinşi în pădurile din Zărneşti
0Zece amatori de adrenalină sunt acum buni de plată, după ce au fost prinşi cu ATV-urile prin pădurile din Zărneşti, în Braşov. Amenda totală aplicată de jandarmii montani se ridică la 10.000 de lei.
Pentru că au primit numeroase reclamaţii din partea proprietarilor de terenuri din zona Dealul Mușcel, din orașul Zărnești, în legătură cu faptul că turiştii pătrund adesea în mod ilegal cu ATV-urile pe proprietăţile lor, producându-le pagube, jandarmii montani obişnuiesc să facă patrule în zonă, mai ales în perioada sărbătorilor.
Astfel, duminică, 29 decembrie, ei au prins şi au amendat nu mai puţin de zece conducători ATV-uri care plecaseră la plimbare prin pădure.
„Cei 10 conducători ai autovehiculelor au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei”, a informat, duminică, Jandarmeria Braşov pe pagina sa de Facebook.
Totodată, jandarmii anunţă că vor continua să patruleze în zonele în care se ignoră interdicţia de a intra cu ATV-urile şi fac apel la spiritul civic al turiştilor de a respecta natura.
„Distrugerile pe care aceste plimbări le fac reies cel mai bine din imagini și considerăm că sesizările făcute de proprietarii de terenuri din zona sunt perfect justificate, tocmai de aceea acțiunile efectivelor noastre vor continua, făcând în același timp apel și la conștiința turiștilor, îndemnându-i să se bucure de natură fără a o distruge”, a transmis Jandarmeria Braşov.