Armistițiul de Crăciun

 Foto: Twitter / X

Nu cred că spun o noutate dacă reamintesc faptul că aceste articole, publicate pe platforma de opinii a ”Adevărului”, se adună, la sfârșitul fiecărui an, într-o carte având ca subiect războiul din Ucraina.

Au fost două cărți, urmează cea de-a treia.

E o cronică subiectivă a acestui conflict, folosesc cuvântul ”subiectiv” și pentru a sublinia că, așa cum se întâmplă cu orice conflict în derulare, informațiile publice sunt parțiale, dar și acelea denaturate, există o puternică și agresivă componentă propagandistică, iar pasiunile pe care le stârnesc evoluțiile de pe front sunt, prin definiție, emoționale, iraționale și conjuncturale.

E o cronică subiectivă dedicată mai mult identificării elementului semnificativ dintr-o perioadă dată, în general o săptămână, din deja prea lungul parcurs al acestui război, pentru a strânge în câteva pagini de text ceea ce a fost cel mai important moment, cel mai simbolic subiect, cea mai discutată evoluție de pe câmpul de luptă sau din orbita acestuia.

E o cronică subiectivă pentru că e o privire de departe, a cuiva care încearcă să rămână rațional și obiectiv, dar care știe, totuși, că războaiele, foarte rar sunt ceea ce se prezintă a fi, atât atunci când încă se aud loviturile de tun, dar și mai târziu, mult mai târziu, când se scrie istoria.

Cam aceeași distanță este și între titlul acestui articol și realitatea de război a lunii decembrie 2024.

A fost o propunere de armistițiu, o întrerupere mai mult simbolică a luptelor, dar nu s-a propus  de cine trebuie, deși a intrat și Vaticanul pe fir, așa că nu s-a răspuns, de fapt a fost respinsă pentru că nu a venit la momentul potrivit, nu se încadrează în scenariul care dictează evoluțiile conflictului pentru perioada de până la 20 ianuarie 2025.

 Foto: Twitter / X

Va fi, după acea dată, poate, un armistițiu de rit nou, pentru a vedea ce se întâmplă când se răcoresc țevile de tun.

Metalul are nevoie și el de pauze, războiul nu ar trebui să fie o ocupație full-time, statele intră în depresie când luptele continuă indefinit, iar viețile cetățenilor se dezvoltă în cicluri violente, nemaiștiind cum arată o realitate fără confruntare.

Dar până la acel moment de liniște, în Ucraina, și nu numai, continuă încleștarea cu toate dronele, toate ATACMS-urile, toate rachetele ”Oreșnik” și ”Kalibr”, cu tot ce e nevoie pentru a demonstra cine are dreptul să se așeze primul la masa de negociere.

Pentru că a venit vorba de ”Oreșnik” / ”Alunul”, arma minune a Rusiei, cea despre care nu se știe dacă a fost doar un prototip, sau s-a trecut la producția de serie, evoluțiile din ultima perioadă au produs câteva rezultate neașteptate atât după utilizarea acestei rachete  asupra unei ținte din orașul Dnipro, cât și pe alte direcții ale frontului politico – militar contemporan:

-      testarea ”pe viu” a  acestui nou tip de rachetă (noutatea e discutabilă, dar nu intrăm în detalii) pune în stand-by amenințarea cu escaladarea nucleară. Altfel spus, nu mai e nevoie să declari că ”dai cu bomba atomică” și să-ți atragi oprobiul întregii lumi, e de ajuns să lansezi una bucată ”Oreșnik”, efectul propagandistic e același, plus faptul că e o armă ”curățică” și punctuală, distruge dedicat și în profunzime;

-      atentatul din Moscova împotriva generalului Kirilov a demonstrat avantajele utilizării platformelor online pentru organizarea de operații speciale. Altfel spus, nu mai e nevoie să pregătești spioni și sabotori, găsești oricând unul online, rămâne doar să dorească și să se priceapă, restul e o problemă de comunicare și coordonare. Și de plată, să nu uit. Sigur, chiar și în asasinatul de la Moscova - și aici amănuntele sunt ceva mai complicate -, e greu de crezut că un cetățean din Uzbekistan, îndoctrinat sau nu, oricum un bun tehnician în arta sabotajului, ajunge în postura aceasta de asasin teleghidat fără a exista un background de pregătire și instruire anterioare, poate chiar un serviciu specializat în spatele acestuia, poate o colaborare între servicii, știu și eu...;

-      și un alt aspect, care ne-a atins și pe noi, așa, tangențial: cel al alegerilor care nu mai ies cum trebuie, se desfășoară într-un mod controversat (e un cuvânt acoperitor pentru multe), sunt acuze că au fost manipulate din exterior, de obicei, desigur, de către Rusia. Altfel spus, în ultima perioadă a devenit aproape o cutumă că în anumite state, situate în general pe o orbită în jurul Rusiei, uneori, însă și mai departe, nu mai e nevoie să câștigi alegerile, cine trebuie să ajungă la putere o poate face utilizând și alte mijloace, proteste publice post electorale, grupuri contestatare, delegații externe care sprijină una din părți, de obicei cea care contestă, amenințarea cu sancțiuni, urmarea fiind fie repetarea alegerilor, fie un mandat cu probleme al celor continuă să afirme că sunt legitimi. Și care, până la urmă, pentru pacea publică, renunță ...

Am ajuns, astfel, și la acest subiect, al alegerilor care ar trebui să aibă loc în Ucraina, cândva, poate, prin 2025.

Foto: Twitter / X

Mandatul actualului președinte Zelenski s-a încheiat în 20 mai 2024, dar legea marțială aflată încă în vigoare nu permite desfășurarea alegerilor, astfel că, potrivit unei analize realizate de ”Le Monde”,  președintele ucrainean nu are, deocamdată, ”o limită de mandat”.

Numai că, așa cum s-a demonstrat și prin alte părți, Constituția se poate citi și de la stânga la dreapta, și de la dreapta la stânga.

Există și opinii conform cărora președintele Radei Supreme, parlamentul ucrainean, instituție care și ea este în depășire de mandat, ar putea îndeplini funcția de președinte interimar.

Nu e locul aici pentru o analiză pe acest subiect, cert este că așa cum Zelenski a interzis tratativele de pace cu Kremlinul atât timp cât se află în funcție președintele Putin, Rusia nu a rămas datoare și îl consideră ilegitim pe președintele ucrainean.

Iar acesta nu e doar un schimb de replici, e o problemă importantă în perspectiva unor tratative de pace ce ar trebui să se încheie cu un document semnat de ambele părți.

Perspectiva e serioasă, se știe, în curând va fi 20 ianuarie, președintele ales al SUA a promis pace în Ucraina, se pare că ar avea ceva pârghii la îndemână să se și întâmple acest lucru, rămâne să vedem cine va purta tratativele și cine va semna.

Sunt mai multe motive pentru care actualul președinte ucrainean ar putea prefera să nu fie el cel care va fi nevoit să semneze un tratat, acord, armistițiu, ce document va consemna faptul că se pune capăt luptelor, iar prețul plătit este...

...iar aici este partea cea mai dificilă a acelui moment, când se va afla acel preț al păcii, fie ea și provizorii.

Liderii care pierd nu mai încap în cărțile de istorie, cel puțin nu la capitolele pe care le-ar fi preferat.

Nu se știe încă acest preț al păcii, cine îl va plăti, dar despre alegeri în Ucraina se discută de mult timp, iar despre candidați cam din aceeași perioadă.

Foto: Twitter / X

Probabil e o coincidență faptul că un nume vehiculat în aceste discuții reapare acum și propune ceea ce propun de obicei candidații la președinție: o carte.

Autor este ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, excelența sa, ambasadorul Valeri Zalujnîi, iar titlul cărții, prima dintr-o trilogie, este ”Războiul meu”.

Celelalte două cărți se vor numi ”Războiul nostru!”  și ”Războiul lor”, excelente titluri, toate trei.

Suntem asigurați de surse din anturajul excelenței sale că nu este vorba de vreun gând sau de vreun gest electoral, o, nu.

Conform autorului, scrierea cărții, care se referă doar la perioada anterioară lui februarie 2022, a început în primăvara anului 2023, când ambasadorul Zalujnîi nu exista, dar exista comandatul forțelor armate ucrainene, generalul Zalujnîi.

Pare un pic ciudat să ai timp de ”amintiri din copilărie” când de acțiunile tale zilnice, de deciziile tale depind viețile a sute de mii de oameni, dar generalul a găsit, totuși, resursele de timp necesare pentru acest exercițiu creativ.

Realitatea sfârșitului de decembrie 2024 va fi, probabil, diferită de cea a sfârșitului de ianuarie 2025.