Aur și buze. Două întâlniri memorabile
0Buzele sângerii cu efect hipnotic, de care te apropii fascinat, se cască brusc, înghițindu-te hulpav și până să apuci să țipi sau să icnești, aluneci buimac printr-un spațiu din care nu reții mare lucru. N-ai cum, la viteza cu care ți se perindă prin fața ochilor imaginile. Lunecarea o simți în stomac, e ca o prăbușire în gol, care te-a luat pe nepregătite.
Așa începe experiența VR din cadrul expoziției Universul lui Dali, ce mai poate fi vizitată până la 1 septembrie, la Hanul Gabroveni din București. Sunt 8 minute de „visat” cu casca pe cap, interval în care te simți precum Alice coborând prin vizuina iepurelui în Țara Minunilor. În încăperea roșie în care avatarul lui Salvador Dali ți se adresează prietenos, ești plimbat printre obiectele-cult ale artistului, după care, când ajungi lângă faimoasa canapea reproducând gura senzuală a actriței Mae West, buzele se deschid și te înhață, încarcerându-te temporar într-o lume fantastică.
Primul popas e subacvatic, trec pe lângă tine pești de toate felurile, plus celebrii homari cu clești gigantici, cunoscuți din lucările lui Dali. Totul pare liniștit, te bucuri c-ai scăpat de spaima stârnită de canapeaua „pofticioasă”, dar calmul nu ține mult, pentru că, tot intempestiv, un peștișor oarecare deschide o gură de balenă, care te-absoarbe lacomă, ca pe biblicul Iona. Surpriza te năucește, te și vezi petrecând trei zile și trei nopți în interiorul monstrului marin, doar că „sejurul” e mai scurt, iar creatura te varsă într-un deșert, populat cu alte vietăți imaginare. Suspendat cumva deasupra solului nisipos, ești depășit de elefanți cu picioare de girafă, cocoțați la înălțimea de la care îi privești. Par deopotrivă pașnici și amenințători și te întrebi cum pot susține acele membre lungi și subțiri masivitatea trupului de pachiderm. E doar un gând fugar, pentru că te afli în teritoriul imaginației unui geniu, care funcționează după reguli proprii.
Plutind deasupra deșertului, îți iese în cale o Venus cu sertar la brâu, una din obsesiile lui Dali (de altfel, chiar în expoziția de la București există o sculptură „Venus cu sertare”!). Firește, sertarul virtual se animă, ești tras în interior și transportat apoi în cer. E stranie și reală senzația de amețeală pe care ți-o dă privitul norilor de sus în jos! Noroc că nu durează mult, pentru că ai ajuns la finalul visului, care se încheie cu îndemnul la trezire. În lumea aievea, ridicatul de pe scaun presupune un efort, fiindcă totul pare că se învârte împrejur.
Magica experiență VR nu este totuși unicul punct de atracție din Universul lui Dali. Dincolo de lucrările celebre – precum ceasul curgător („Dansul timpului III”), melcul înaripat purtător de înger („Melcul și îngerul”) și deja pomenita canapea cu buze – expoziția prezintă o colecție impresionantă de miniaturi din aur, încrustate cu diamante și rubine, bijuterii realizate de excentricul artist. Sunt figuri alegorice, personaje de poveste (Alice în Țara Minunilor sărind coarda), dar și obiecte... utilitare, precum oglinda cu ramă confecționată din monede de aur de 18 K.
Și pentru că fericitele coincidențe sunt rare, merită notat că, în aceste zile de sfârșit de expoziție Dali, Muzeul Național de Artă a ales să difuzeze un film documentar de excepție, dedicat altui artist pasionat de... aur și buze: Gustav Klimt. „Klimt și Sărutul” prezintă, desigur, povestea unuia dintre cele mai populare și reproduse tablouri din lume, poveste narată cu ajutorul detaliilor din biografia autorului.
Realizat cu ajutorul specialiștilor – istorici de artă, curatori, muzeografi – filmul scoate la iveală detalii puțin știute ale vieții și operei lui Klimt, de la felul în care și-a câștigat renumele de „pictor al femeilor” și până la simbolistica semnelor imprimate pe foița de aur cu care și-a decorat picturile. Cea mai interesantă dezvăluire a privit însă modul de realizare a fundalului tabloului „Sărutul”, descifrat cu ajutorul scanerului cu raze X: peste o placă subțire din aur, artistul a aplicat – în straturi multiple – o rășină specială pudrată cu fulgi din aur, argint și platină, suflați printr-un tub de bambus (tehnică japoneză) și acoperiți apoi cu un lac. A rezultat o ambianță cu scânteieri multicolore, discrete, care dau un aer ireal desenului central.
Dar desenul însuși, acea notorie siluetă îmbrățișată, naște numeroase întrebări și controverse! În film, unii specialiști îl consideră un gest tandru, de intimitate și abandon feminin cu ochii închiși, în vreme ce alții îl descriu ca un act violent, în care el o strivește pe ea, capul lui părând chiar că iese din tablou, iar mâinile ei – crispate într-o respingere. Această ultimă interpretare adaugă că pericolul ar fi semnalat și de așezarea personajelor pe buza unei prăpăstii.
Indiferent care ar fi fost însă intenția autorului, ceea ce contează până la urmă este emoția stârnită privitorilor de întâlnirile cu universul unor artiști unici, care au reușit să anuleze granițele dintre realitate și vis.
Se încarcă comentariile...
