Bărbat cercetat pentru dublă crimă în Buzău. Este acuzat că a ucis o femeie și pe fiul acesteia
0Un bărbat în vârstă de 64 de ani este cercetat pentru două crime, după ce ar fi ucis o femeie de aproximativ 74 de ani și pe fiul acesteia, transmite Agerpres.

Pe 24 iulie, polițiștii au demarat o anchetă, sub coordonarea procurorurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, după ce cadavrul unei femei a fost descoperit în propria sa locuință.
Ulterior, fiul victimei a fost dat dispărut de către fiica sa, iar în urma cercetărilor, acesta a fost descoperit îngropat în curtea unui alt bărbat din localitatea Udați, comuna Smeeni.
„Poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea depistării fiului femeii. Astfel, sub coordonarea parchetului, au fost continuate investigaţiile şi demersurile procedurale, bărbatul de 56 de ani fiind găsit decedat în curtea locuinţei unui cunoscut, un bărbat de 64 de ani, din Smeeni, fără ca acesta din urmă să fie găsit la domiciliu. În urma administrării materialului probator, poliţiştii din Buzău au stabilit că principalul bănuit de comiterea actelor de agresiune este bărbatul de 64 de ani din Smeeni”, a transmis IPJ Buzău.
Victimele au fost ucise cu un par
Procurorii au stabilit astfel că bărbatul în vârstă de 64 de ani, în curtea căruia a fost descoperit cadavrul, se face vinovat de comiterea a două crime.
„La data de 29.07.2024 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă a inculpatului T.I., cercetat sub aspectul comiterii a două infracţiuni de omor, o infracţiune de omor (cu referire la persoana vătămată T.D.) şi o infracţiune de omor calificat (cu referire la persoana vătămată T.M). Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului T.I. constă în aceea că în noaptea de 20/21.07.2024, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, cu intenţie directă a lovit-o pe persoana vătămată T.D. cu pumnul în zona capului şi ulterior, în timp ce aceasta se afla căzută pe aleea betonată, i-a aplicat multiple lovituri cu un par din lemn în zona capului, provocându-i fracturi ce au condus la deces. Imediat după acest moment, inculpatul T.I. s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate T.M., persoană aflată în stare vădită de vulnerabilitate datorată vârstei de 75 de ani şi i-a aplicat şi acesteia lovituri repetate cu acelaşi par din lemn în zona capului, a braţelor şi a sternului (fiind constatate la autopsie multiple fracturi osoase craniene, la stern, costale stânga, claviculă stânga şi humerus drept), fracturile provocate conducând la decesul persoanei vătămate T.M. În continuare inculpatul a asigurat uşile de acces de la locuinţa persoanei vătămate T.M. prin încuierea acestora şi a părăsit proprietatea acesteia luând asupra sa cheile de la uşa principală”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Suspectul principal este recidivist
Potrivit procurorilor, bărbatul acuzat de omor fusese eliberat din penitenciar în anul 2023.
„Revenit la domiciliul său inculpatul T.I. a săpat o groapă în grădina casei sale şi folosind o roabă a transportat cadavrul victimei T.D. pe care l-a îngropat în curtea casei. Inculpatul T.I. fusese eliberat din Penitenciar la data de 9.03.2023. Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai informat Parchetul.