Când busola nu mai arată estul
0E limpede, peste nici trei luni vom ști dacă e albă sau e neagră. Situația de pe front, desigur, precum și cea din spatele lui, din capitalele importante, de oriunde există o conexiune cu acest război.
Cu alte cuvinte, vom ști dacă e extaz sau agonie, victorie sau înfrângere, reușita binelui asupra răului, a democrației asupra dictaturii / sau autoritarismului, ceea ce e cam tot pe acolo, izbânda lumii civilizate, luminate, asupra întunericului.
Noi, cei cu cuvintele, comparații mai avem, dumneavoastră, cei cu cititul, mai puteți aștepta?
Oricum nu aveți alternativă, nici dumneavoastră, nici noi, intermediarii subiectivi ai realității.
Pentru că realitatea care ne înconjoară nu e întotdeauna ceea ce ne dorim, ea doar se întâmplă, într-o logică proprie care poate să ne placă sau nu.
Nici războiul din Ucraina nu se extrage din această logică, poate de aceea cei care suntem observatori avem păreri și opțiuni atât de diferite, uneori antagonice.
Planul de victorie prezentat Radei Supreme ucrainene de către președintele Zelenski, finalizat după discuții prelungite cu principalii parteneri ai Ucrainei, conține cinci puncte și trei anexe secrete.
Pe timpul turneului transatlantic, dar și european, al președintelui, planul a făcut parte din agendă, fiind îmbunătățit pentru ajunge la forma finală din 16 octombrie, aflată pe site-ul președinției ucrainene.
Cele cinci puncte sunt:
1. Invitarea Ucrainei în NATO. Aici lucrurile sunt total transparente, nu a fost nevoie de anexă secretă, transparente, dar și improbabile în termenul dorit de Kiev;
2. Apărarea. Președintele, în expunerea adresată Radei, a utilizat expresia ”întărirea ireversibilă a apărării Ucrainei împotriva agresorului”, pentru a descrie situația prezentă și, se speră, viitoare, a conflictului. Pentru ca acest lucru să nu fie doar un enunț, există deja o listă cu armele necesare luptătorilor ucraineni, cu operațiile militare ce ar urma să fie desfășurate, cu țintele ce ar putea fi lovite, din Rusia și din teritoriile ocupate. Și ca acest lucru să devină și realitate, partenerii – nu toți, doar cei care pot contribui cu adevărat la aceasta - trebuie să furnizeze echipamente, să se implice direct în doborârea dronelor și rachetelor inamice, să investească în industria ucraineană de apărare, să ridice restricțiile privind utilizarea armelor ofensive donate Ucrainei pentru atacarea unor ținte sensibile din adâncul Rusiei, să furnizeze informații în timp real de la sateliții militari. Gurile rele spun că o parte din aceste cereri sunt deja satisfăcute, în timp ce altele nu vor avea niciodată un răspuns pozitiv. Detaliile sunt, desigur, în anexa secretă;
3. Descurajarea. E un punct mai puțin detaliat public și presupune dislocarea unui pachet de descurajare strategică pe teritoriul Ucrainei, care să protejeze țara și să oblige Rusia să aleagă calea diplomatică. Pachetul ar putea însemna o sumă de sisteme de arme extrem de performante care pot apăra infrastructura ucraineană de atacurile cu drone și aviație ale Rusiei. Mai exact, Ucraina să fie protejată așa cum nici măcar Israelul nu mai este în ultima perioadă. Detaliile sunt, desigur, în anexa secretă. În pachet, adică printre destinatarii anexei, președintele Zelenski nu a inclus Polonia, punând astfel pe plan secund țara fără de care Ucraina nu ar fi putut să reziste. Conținutul secret este destinat doar SUA, Marii Britanii, Franței, Italiei și Germaniei, ceea ce, la Varșovia, a provocat, eufemistic vorbind, un ușor sentiment de dezamăgire;
4. Potențialul economic strategic. Kievul propune partenerilor strategici un acord special, pentru protecția (așa scrie, așa citim) resurselor critice ale țării. Se detaliază faptul că Ucraina posedă resurse naturale și metale rare valorând trilioane de dolari, printre acestea uraniu, titan, litiu, grafit, foarte utile pentru a putea concura în actuala competiție globală. Se precizează că aceste resurse au fost și obiectivul invaziei Rusiei. Folosite împreună cu partenerii strategici, spune președintele Zelenski, acestea ar putea fi resursa creșterii economice a Ucrainei, desigur și a partenerilor aleși pe sprânceană. Detaliile sunt, desigur, în anexa secretă, și aceasta destinată partenerilor strategici nenominalizați, deci sunt speranțe și pentru Polonia, poate România... știu și eu! Ulterior, scrierii acestui paragraf am citit în presa poloneză că partenerii strategici sunt numai cei din G7, ceea ce exclude atât Polonia, cât și alți parteneri mai puțin strategici, sau strategici din când în când;
5. Securitatea post conflict. Aceasta ar presupune îndeplinirea celorlalte patru puncte pentru că afirmă că armata ucraineană, eliberată de grijile unui război tocmai câștigat, ar putea să trimită contingente naționale, foarte bine instruite cu echipamentele occidentale, ca să le înlocuiască pe cele americane care contribuie în prezent la securitatea europeană. Finalul expunerii acestui punct este ca o replică finală înaintea aplauzelor (nici o aluzie la îndeletnicirile anterioare ale vorbitorului): ”Această experiență ucraineană ar trebui folosită pentru a consolida apărarea întregii Alianțe și pentru a asigura securitatea în Europa. Aceasta este o misiune demnă pentru eroii noștri.” Timpul gramatical folosit este, se observă ușor, prezentul simplu, ceea ce pare un pic prematur. Poate la timpul viitor va fi și o anexă secretă.
Expunerea a fost primită cu aplauze în anumite momente, în altele participanții, printre care au fost și comandanții armatei ucrainene, șefii serviciilor secrete, alți invitați, au ascultat cu gravitate cuvintele președintelui și conținutul planului la realizarea căruia, probabil, au și contribuit.
Chiar din faza preliminară a discuțiilor diplomatice a fost limpede că unele puncte ale planului nu vor putea fi acceptate la acest moment, dacă ar fi fost numai punctul patru nu ar fi fost o problemă, chiar deloc.
Primele reacții ale partenerilor după prezentarea planului au fost, ca să ne exprimăm, totuși, temperate.
Ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith, a spus că prezența Ucrainei în Alianță este ireversibilă, dar nu se va întâmpla pe termen scurt.
Iar în privința utilizării sistemelor performante de arme pentru a lovi ținte din adâncimea teritoriului rus, poziția Casei Albe a fost că rămâne aceeași, adică ”No”, vorba unui fost ambasador, tot al SUA, la Moscova, cândva, prin anii 2007 - 2008.
Cum spuneam, dacă era numai punctul patru, era altceva.
În discuțiile cu partenerii, din septembrie – începutul lunii octombrie, deci anterioare prezentării în Rada Supremă, președintele Zelenski a avansat și un termen până la care aceștia să-și declare acordul cu prevederile planului său de victorie.
Este vorba de trei luni, una aproape s-a dus, au mai rămas cele două până la sfârșitul acestui an.
Unii dintre parteneri s-au și exprimat deja, favorabil, mai ales cei cu ieșire la Marea Baltică, cei insulari de la Atlantic, dar majoritatea își caută cuvintele, fac calcule, se consultă, știu ei cu cine, așteaptă.
Iar așteptarea are un titlu cu nuanțe calendaristice: ”Marți 5 Noiembrie 2024”.
Ziua în care cetățenii SUA își vor alege președintele, toți noii membri ai Camerei Reprezentanților și o treime dintre senatori.
Într-o analiză realizată de Royal United Services Institute (RUSI), prestigioasă instituție britanică de studii de securitate, intitulată ”The Impending Betrayal of Ukraine” / ”Trădarea iminentă a Ucrainei”, se analizează perspectivele de victorie ale Ucrainei.
Este util de precizat că sediul RUSI este la umbra clădirii ministerului britanic al apărării, precum și la vreo trei pași de Downing Street 10, o adresă la care locuiește în prezent un domn pe nume Keir Starmer.
Sigur, e vorba de același perimetru topografic unde se declară că Ucraina va fi sprijinită până la capăt.
Când o opinie ceva mai pe lângă narațiunea oficială este lansată chiar din acest perimetru, înseamnă că există și alternative luate în discuție, poate chiar în același birou oficial.
Dar să rămânem la ”Marți 5 Noiembrie...”
Analiza RUSI vede trei variante de evoluție pe subiectul sprijinului pentru Ucraina:
1. Victorie Donald Trump. În secunda doi, noul președinte ales, încă ne-inaugurat, va declara că SUA cheltuie prea mulți bani, NATO (ceilalți membri) prea puțini, sunt prea multe războaie în care americanii sunt implicați, unele ar trebui să înceteze (sigur, nu în Orientul Mijlociu!), deci pe 6 noiembrie va suna un prieten;
2. Victorie Kamala Harris. Ar trebui să fie continuatoarea politicilor președintelui Biden în relație cu Ucraina, dar fără relațiile speciale ale acestuia cu spațiul est-european. Aceste politici au însemnat și reținerea în a face pași care ar putea provoca un conflict mai larg și direct cu Rusia. Una sau două majorități republicane în cele două Camere ale Congresului ar putea complica și mai mult lucrurile;
3. Victorie Harris, contestată de Trump. Timp de câteva luni, politica externă a SUA va fi în umbra convulsiilor interne, iar subiectul Ucraina se va muta în sertarul de jos al Biroului Oval.
RUSI nu oferă soluții, doar constată că, fără SUA, Europa nu poate gestiona un conflict din propriul său spațiu, așteptând în continuare busola americană ca să-i arate Brăila, pardon, estul.
Și lunile trec, octombrie, noiembrie, decembrie, vine anul 2025.
Parada victoriei se amână pentru o dată ce va fi comunicată ulterior, alooo, alooo, rămâneți la locurile dumneavoastră!
Se încarcă comentariile...
