Video Casa părintească de la Siriu a lui Benone Sinulescu va fi transformată într-un muzeu memorial. Ce sumă au alocat autoritățile
0Casa în care a copilărit şi a trăit regretatul artist de muzică populară Benone Sinulescu va fi trandormată în muzeu memorial.Consiliul Local Municipal (CLM) Buzău a aprobat miercuri achiziţionarea locuinţei din satul Lunca Jariştei, comuna Siriu, contra sumei de 50.000 de euro.

Imobilul este constituit dintr-un teren arabil în suprafaţă de 1.552 mp, un teren din categoria de folosinţă curţi-construcţii cu o suprafaţă de 848 mp, o locuinţă cu o suprafaţă de 96,7 mp şi două anexe.
Casa în care a copilărit Benone Sinulescu are trei camere, cu obiectele de decor rămase aşa cum le-a aşezat pe vremuri marele artist.
„Se însuşeşte preţul de vânzare-cumpărare al imobilului, care este de 50.000 euro, conform proceselor-verbale de negociere a preţului de cumpărare a imobilului. Plata se va face în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii. Taxele notariale privind achiziţionarea imobilului, precum şi cele privind înscrierea imobilului în cartea funciară vor fi suportate de cumpărător. Această achiziţie a fost cuprinsă în programul de investiţii publice pe anul în curs. Imobilul cumpărat în condiţiile prezentei hotărâri se înregistrează ca bun aparţinând domeniului public al municipiului Buzău, la valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare”, prevede hotărârea aprobată în cadrul şedinţei CLM, potrivit Agerpres.

Potrivit administraţiei publice, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, imobilul va fi transformat într-o casă memorială.
„Încercăm să facem acest act de ducere mai departe a memoriei lui Benone Sinulescu, cel mai mare artist al muzicii populare româneşti. Am fost binecuvântaţi că este buzoian, a cântat Buzăul ca nimeni altul, muzica lui va rămâne pentru totdeauna în memoria buzoienilor şi casa în care s-a născut şi a crescut de la Siriu încercăm să o cumpărăm şi să facem împreună o casă memorială”, se precizează în comunicat.

Constantin Toma, primarul municipiului, susține că suma alocată pentru achiziţia imobilului poate fi suportată din bugetul local.
„Nu este o sumă mare pentru noi, împreună cu comuna Siriu vom face cât mai mult posibil pentru memoria lui Benone Sinulescu”, a declarat edilul.

Îndrăgitul artist de muzică populară Benone Sinulescu a murit pe 18 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani. S-a născut la 24 mai 1937, în localitatea Siriu din judeţul Buzău. După ce a terminat şcoala elementară din Siriu, tânărul Benone a devenit solistul şcolii din Pleşcoi şi dirijorul corului.
Casa părintească rămăsese în grija unor veri ai artistului, puţinele rude care îl mai întâmpinau pe artist atunci când îşi vizita localitatea de baştină.
La vârsta de 12-13 ani, Benone avea deja un repertoriu vast şi cunoştea şi cântecele unor artişti precum Ioana Radu, Maria Tănase şi Maria Lătăreţu.
În 1956, la vârsta de 18 ani, a înregistrat la radio piesele: „Străina mamei, străină”, „La Lenuţa sub cerdac” şi „În munţii Buzăului”. Au urmat concerte în ţară şi în străinătate, cele mai mari succese înregistrându-le cu ansamblul „Ciocârlia”.
În 2002, artistul a scos pe piaţa muzicală albumul „Roata vieţii”.