Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției
0Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile.

Cancelarul conservator Karl Nehammer a pus capăt discuţiilor ce vizau formarea unui guvern de centru fără extrema dreaptă, care a câştigat alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, și a anunțat sâmbătă că va demisiona în zilele următoare atât din conducerea Executivului austriac, cât și din conducerea partidului, promiţând o „tranziţie ordonată” în interiorul partidului.
În cadrul unei reuniuni de duminică a liderilor OeVP, secretarul general al mişcării, Christian Stocker, a fost numit lider interimar al partidului, iar Stocker a declarat că a fost autorizat de partidul său să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru formarea unei coaliţii guvernamentale, relatează Agerpres.
„Această ţară are nevoie de un guvern stabil astăzi şi nu putem continua să pierdem timpul pe care nu îl avem”, punctat noul lider.
Cu puţin timp înainte, preşedintele austriac Alexander Van der Bellen a declarat că se va întâlni luni cu liderul Partidului Libertăţii din Austria (FPO, extrema dreaptă), Herbert Kickl, pentru a „discuta noua situaţie”.
Preşedintele le-a cerut iniţial conservatorilor să formeze un guvern stabil care să respecte „fundamentele democraţiei noastre liberale”. În trecut, șeful de stat şi-a exprimat în mod repetat rezervele faţă de Herbert Kickl.