Două fete de 8 și 14 ani, lovite de mașina unei șoferițe, la ieșirea din orașul Galați. Victimele au ajuns la spital
0Accident grav, la ieșirea din orașul Galați. Două fete de 8 și 14 ani au au fost lovite de o mașină la ieșirea din orașul Galați. Șoferița a fost testată cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. Victimele au ajuns la spital.

Potrivit IPJ Galați, marți, 8 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier produs pe strada Brăilei din municipiul Galați.
„O femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada menționată, dinspre localitatea Șendreni, către strada Lunca Siretului, în zona <Benzi transportoare>, ar fi surprins și accidentat două minore, în vârstă de 8, respectiv 14 ani, din Galați, care s-ar fi angajat în traversarea străzii, de la stânga spre dreapta direcției de deplasare a autoturismului”, a transmis IPJ Galați.
Cele două fete au fost transportate la spital. La volanul mașinii se afla o femeie care a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliția a anunțat că ea a fost transportată la spital, pentru prelevarea de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.