Elevii ar putea promova doi ani de studiu într-unul. Ce pași trebuie urmați

0
Publicat:

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care oferă elevilor cu rezultate excepționale la învățătură șansa de a promova doi ani de studii într-un singur an școlar. „Este o idee bună, dar, concret, cum va fi pusă în aplicare?”, se întreabă Cătălin Nan, reprezentantul Federației Părinților. Și nici directorii de școli nu văd cu ochi foarte buni această reglementare. Și nu pentru că nu ar fi de acord cu ea ci, mai degrabă, pentru că „nu asta este prioritatea în sistemul nostru de învățământ”. 

examen
Elevii ar putea absolvi doi ani de studiu într-unul. Arhivă

Începând din clasa a III-a, elevii cu rezultate excepționale la învățătură ar putea solicita să urmeze doi ani de studiu intr-unul singur. Evident, doritorii vor trebui să îndeplinească niște condiții pentru a se califica. Astfel, copiii din clasele primare ar avea nevoie de calificativul „Foarte Bine” la toate materiile inclusiv la purtare, iar elevii de gimnaziu și liceu ar trebui să bifeze 10 pe linie. Apoi urmează o testare interdisciplinară la care elevii ar trebui să obțină cel puțin 80% din totalul punctajului acordat. 

După ce au fost admiși în acest program, începe birocrația: părinții vor depune la secretariatele școlilor un dosar cu mai multe documente: cererea de înscriere, portofoliul educațional la copilului, rapoartele profesorilor pe care îi are elevul, al consilierului școlar, al medicului școlar sau de familie, toate cu propunerea Admis/Respins. Dosarul trebuie să mai cuprindă și rezultatul obținut la testul interdisciplinar. 

Odată ce a fost admis în acest program, elevul trebuie să frecventeze cel puțin 50% din cursurile școlare aferente anului curent și cel puțin 40% din cursurile aferente celui de-al doilea an de studiu. Însă asta nu este tot, căci acești copii mai au nevoie de studiu individual și de consultații asigurate de profesorii clasei celui de-al doilea an de studiu.  Cât despre metodele de evaluare, și ele sunt diferite: elevii vor fi evaluați la fiecare disciplină a celor două clase, iar probele pot fi scrise orale, practice sau de aptitudini. 

„O propunere ca să spunem că am făcut și noi ceva pe final de mandat”

Cum văd directorii de școli această propunere? Prof. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L.Caragiale din București, a declarat pentru „Adevărul” că nu are nimic împotriva acestei idei, însă nu asta este prioritatea. „Mă mâhnește să aflu că ne comportăm ca și cum am rezolvat problemele fundamentale ale învățământului românesc și ne mai rămăsese asta: ce facem cu copiii care din punct de vedere intelectual, mental, emoțional, fizic sunt capabili să parcurgă doi ani într-unul”.

Profesoara se referă la faptul că nu avem planuri cadru, nu avem programe, abandonul școlar este în floare, analfabetismul funcțional ne plasează pe primele locuri în Europa, sistemul de învățământ este praf și cu un picior în groapă, iar pe noi ne preocupă lucruri inutile într-un astfel de context.  „Venim însă cu o propunere care, chiar dacă este bună ca idee și există implementată în alte țări, rezolvă ce? Că nu-mi rezolvă lucrurile importante de care mă lovesc în fiecare zi”, a mărturisit dascălul.

Cât despre modalitatea de punere în practică a acestei reglementări, Andreia Bodea este foarte pesimistă. „La acest capitol Ministerul Educației a fost mereu deficitar. Procedurile sunt incomplete, au zone de ambiguitate maximă, lasă la interpretarea unor directori și inspectori care, după aceea, vor fi trași la răspundere pentru că au înțeles greșit”. 

Testarea interdisciplinară, pentru unii mumă, pentru alții ciumă 

Directoarea de la Caragiale subliniază aspecte importante care trebuie reglementate și de care ministerul nu a ținut cont. „Să ai media 10 la Sava nu este același lucru cu a avea media 10 în altă parte. Prin urmare, dincolo de aceste medii, ar trebui o testare multidisciplinară foarte bine pusă la punct și gândită la nivel de minister. Altfel, vor fi școli unde acest test va fi unul foarte serios, dar vor fi și școli unde evaluarea va fi una foarte ușoară. Problema este că notele mari se obțin cu multă ușurință. Motiv pentru care acest proiect poate cădea în derizoriu”.  Andreia Bodea este de părere că în contextul actual al sistemului de învățământ se iese cu ceva nou la rampă doar ca să spunem că am mai făcut ceva. „De fapt, nu ne-am rezolvat problemele fundamentale. Când mobilezi o casă goală îți iei mai întâi candelabrul sau îți iei patul pe care să dormi? Lucrurile trebuie făcute într-o ordine”. 

Vor dori profesorii să lucreze în plus? „Eu nu-i pot obliga”

Vor fi apoi probleme legate de orar, de numărul de săli de clasă, de organizarea internă. Andreia Bodea consideră că nu avem tradiție în implementarea unor proceduri complete. „Nu am nici un motiv să cred că de data acesta va exista o procedură de implementare bine gândită și bine pusă la punct”. Directoarea mai atinge un aspect: profesorii care ar trebui să predea mai multe ore față de cât scrie în contractul lor de muncă. „Eu nu-i pot obliga să muncească mai mult. Poate nu vor să-și ia ore în plus”. Există însă o variantă prin care să poată fi evitată o astfel de situație: cel mai probabil, dacă acest proiect va primi undă verde, elevul se va muta dintr-o clasă în alta în funcție de cum are orele profesorul său în acea zi. 

Reprezentantul părinților ridică problema abuzurilor care ar putea avea loc în școli: Dai bani, ai trecut liceul”

Cătălin Nan, președintele Federației părinților consideră că ideea este binevenit însă se va bloca în proceduri. „Concret, cum se va aplica această reglementare? Cum vor învăța copiii? În ce clase? Și cu ce profesori? Că nu prea mai avem..Vor veni elevii la profesori sau invers? Care este procedura? Sau este lăsată o nouă responsabilitate pe umerii școlilor, să se descurce fiecare cum poate? Noi nu avem infrastructura necesară pentru una așa proiect de o așa amploare”, a declarat acesta pentru „Adevărul”.

Însă, dincolo de aceste aspecte, ideea nu ar fi chiar rea, consideră părintele, mai ales că ea există și funcționează în școlile din afară. „Ar trebui să nu se abuzeze de o astfel de procedură. Adică anumiți elevi ar putea să fie admiși în acest sistem doar pentru că au plătit niște bani cui trebuie. Iar asta nu trebuie sub nici o formă să lăsăm să se întâmple. Dai niște bani și ai terminat liceul”. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite