
Este posibil ca un viitor guvern condus de Marcel Ciolacu să nu treacă de parlament
0Aşa stau lucrurile acum. Mai nimeni din conducerea PSD nu vrea să-şi asume funcţia de premier, ştiind ce-l aşteaptă după dezmăţul bugetar practicat de Ciolacu. Se mai vehiculează numele lui Marian Neacșu, care pe lângă un trecut penal n-a demonstrat vreo capacitatea sau initiativa de memorat, şi Cristian Socol, meditatorul la economie al lui Ciolacu, autorul celebrei teorii #wageledgrowth, un perpetuum mobile în economie, despre care am scris la vremea respectivă. Neacşu şi Socol nu au niciun fel de autoritate, să poată conduce un guvern cu miniştri de la partide mari.

Cum spune Paul Stănescu, SG-ul PSD, trebuie să-l convingem pe Ciolacu să fie premier în viitorul guvern. Subînţelegem ce gândea: el a adus ţara unde se află acum, el s-o scoată din groapa în care a băgat-o.
Ciolacu nu prea vrea, dar duminică la ora 10 este programată o şedinţă a conducerii PSD la care, prin vot, partidul îl va obliga pe Ciolacu să-şi asume rolul de premier. Iar Iohannis a spus că este corect ca propunerea de premier să vină de la partidul cu cei mai mulţi parlamentari.
De ce nu este sigur că un viitor guvern Ciolacu va trece de parlament
Cum USR a şi anunţat că nu votează un guvern condus de Ciolacu, coaliţia de guvernare PUP (PSD, UDMR, PNL) are o majoritate de 12 voturi, în care socotim şi cele 19 voturi ale minorităţilor.
Cum votul de investire a guvernului este programat luni, cu două zile înainte de Crăciun, sunt posibile următoarele situaţii:
-Parlamentari din partidele care formează coaliţie să fie deja plecaţi în concedii de sărbători, cu bilete reţinute din timp, inclusiv cu destinaţii peste hotare. Odată locul în parlament asigurat şi validat, nimeni nu le poate face nimic, iar ei nu pot renunţa la rezervări plătite cu bani grei.
-Posibil ca unii parlamentari PNL şi UDMR să fie scârbiţi de dezmăţul bugetar practicat de Ciolacu, să nu vadă o soluţie corectă ca tot el să conducă guvernarea, şi să voteze negativ la validarea guvernului, profitând de faptul că votul este secret.
-Exista şi parlamentari care nu vor să-şi asume un eventual viitor dezastru a unei guvernări Ciolacu, şi vor lipsi de la votul de învestitură, sau îşi vor anula votul punând ambele bile în aceeaşi urnă.
-Sa nu ignorăm şi posibilitatea ca votul unor parlamentari ai coaliţiei să fie „cumpărat”, în special de partidele suveraniste, cu bani sau promisiuni de posturi grase. Nu este exclus ca Rusia să-şi vâre şi aici coada, furnizând suveraniștilor banii cu care să fie cumpăraţi parlamentari.
Consecințele căderii guvernului condus de Ciolacu
Dacă luni pică în parlament guvernul Ciolacu, se reiau consultările iar următoarea nominalizare şi validare ar putea avea loc între Crăciun și Anul Nou, când parlamentarii profită de sărbători şi sunt plecaţi în concedii. Puţin probabil să se întrunească un cvorum al parlamentului care să voteze un guvern al coaliţiei PUP.
Este foarte posibil să intrăm în anul 2025 fără să fie dată OUG „trenuleţ”, fără buget, fără asigurarea plăţii în ianuarie a pensiilor (indexate sau nu?) şi a salariilor bugetarilor.
Fără prorogarea intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru toţi primarii din ultimii 35 de ani (posibil zeci de mii), o sumă imensă se va duce automat spre aceste pensii speciale, care nu mai pot fi retrase conform principiului „un drept câştigat nu poate fi retras”, de care ţine cont CCR.
Situaţia fiscal-bugetara după Anul Nou, fără OUG „trenuleţ”, va duce mai mult ca sigur la decizii ale agenţiilor de rating care vor clasa România la categoria „Junk”. Atunci nu ne mai putem împrumuta, şi vom păţi ce a păţit guvernul Boc în 2010. Sau chiar mai rău.
Singura soluţie fezabilă, dar nu ştiu cât de agreabilă pentru parlamentarii PSD, ar fi nominalizarea lui Ilie Bolojan la conducerea viitorului guvern. În caz contrar, ne aşteaptă vremuri foarte grele, peste care nu ştiu cum vom trece.