Întoarcerea la carusel
0Excelența sa, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Valeri Zalujnîi, se bucură de pauză binemeritată și încearcă senzațiile zborului în carusel, tari și ele, dar foarte diferite de cele de care a avut parte din februarie 2022 până în februarie 2024.
Departe de front, trecut pe linie diplomatică, generalul a cărui uniformă s-a reconfigurat în frac, încearcă acum să se adapteze unei lumi de saloane și săli de recepție și să uite prânzurile la gamelă și consiliile operative din apropierea frontului, când pereții de pământ ai adăposturilor subterane tremurau sub bombardamente.
Fotografia în care este surprins într-un parc de distracții este, până la urmă, un act de normalitate, tuturor ne-a plăcut, la un moment dat, să ne dăm peste cap cu trenulețul, chiar la vârste mai rotunde.
Altfel, în doar câteva săptămâni, viața diplomatică a ambasadei Ucrainei de la Londra a renăscut, au loc expoziții, se fac donații, sunt întâlniri cu diaspora, se vede că noul ambasador este obișnuit să lucreze peste program, în speranța că eforturile sale vor avea rezultate.
Mai are de așteptat, însă, până când va mai veni soarele pe ulița lui, dacă va mai răsări vreodată, între timp generalul Budanov, șeful tânăr, misterios și guraliv în același timp, al serviciului militar de informații, cultivându-și deja aura de om pregătit să își asume responsabilități sporite, eventual prezidențiale, dacă situația o va cere.
Situația militară din estul Ucrainei, acum, la început de august, poate fi interpretată cum dorește fiecare, există argumente și date, din cele declarate și publice, care să susțină și că Rusia a început să încline balanța victoriilor din teren de partea sa, dar și că Ucraina se poate revanșa curând și usturător.
Numai să treacă iarna, să vină avioanele F-16 de la danezi și olandezi, tancurile de la germani, sistemele Patriot de pe la cine e mai darnic și ascultător, muniția de la cehi, banii de la americani, să se termine odată și cu alegerile din SUA, ca să știm cum stăm.
Poate, între timp, apare și pacea de la chinezi, bine ar fi în câteva luni, prin noiembrie, de exemplu, pentru că iarna care vine se anunță a fi cam întunecată pentru Kiev.
Nu în sensul acela melancolic defetist, ci, pur și simplu, pentru că fără de ajuns curent electric, marea majoritate a centralelor electrice pe stil clasic, hidro, petrol și pe cărbuni fiind acum ruine fumegânde după atacurile rusești, va fi greu să susții un efort de război doar cu energie artizanală, cu mini centrale, cu baterii de mașină, cu opaițul cel romantic.
***
Iar când e vorba despre război, cine poate fi mai în temă decât comandantul ucrainean cu poziția cea mai înaltă și responsabilitățile cele mai cuprinzătoare, generalul Sirski?
În primul său interviu pentru presa internațională, generalul a ales The Guardian, publicație britanică, pentru a-și prezenta ofurile și speranțele, o combinație nu foarte compatibilă.
Nu știu dacă a făcut această alegere deliberat - de obicei The Economist avea uși deschise mai larg la comanda armatei ucrainene -, gândindu-se că ar fi bine, probabil, să nu se întâmple ca în cazul predecesorului, generalul Zalujnîi, care, la câteva luni de la un astfel de interviu, s-a simțit brusc atras, sau împins, către o carieră civilă.
Interviurile generalilor sunt desigur mobilizatoare dar, pentru că se adresează și propriilor soldați care știu cum stă situația pe front, pentru că se întâmplă să se afle acolo, nu pot să se îndepărteze prea mult de realitate, e o problemă de credibilitate în joc.
Oamenii se mobilizează altfel când li se spune adevărul, chiar dacă e inconfortabil, știu ce își asumă, ce se cere de la ei, au încredere în cel care îi comandă.
De aceea, interviul generalului Sirski nu e prea departe de cel dat prin noiembrie 2023, de generalul, pe atunci, acum ambasador, Zalujnîi.
Tot de aceea, consecințele ieșirii publice a generalului Sirski pot să continue linia începută de Zalujnîi, la un moment dat va fi nevoie de sânge proaspăt și cu mai puține scrupule moralizatoare la comanda forțelor ucrainene, câțiva deputați din Rada Supremă (Mariana Bezuglaia, Olexi Goncharenko) deja bat șaua ca să priceapă Bankova (președinția).
Și ce afirmă, hai să spunem controversat, după un termen la modă, generalul Sirski în interviul său?
În primul rând, privind efectivele dislocate de ruși în Ucraina, Sirski afirmă că acestea au crescut de la 100.000 la 520.000 de oameni, urmând a ajunge, la sfârșitul anului 2024, la 690.000.
Putem presupune că cei 100.000 de militari ruși la care face referire sunt cei de la începutul invaziei din februarie 2022, ceea ce ridică multe semne de întrebare privind obiectivul presupus al rușilor de a ocupa Kievul și, desigur, toată Ucraina.
Sau poate a fost o eroare, se întâmplă și la generali.
În al doilea rând, privind raportul actual al echipamentelor și dotărilor cu tehnică și muniții: ”a crescut de 1:2 la 1:3, în favoarea lor”... ”numărul de tancuri s-a dublat, de la 1.700 la 3.500, sistemele de artilerie s-au triplat”... ”numărul transportoarelor blindate a crescut de la 4.500 la 8.900”.
Ca să nu fie imaginea chiar atât de întunecată, generalul Sirski o cârmește către zona care pare a fi un atu al ucrainenilor, calitatea: „Prin urmare, pentru noi, problema aprovizionării, problema calității, este cu adevărat în prim-plan.”
Exemplul pe care îl utilizează este cel de pe frontul din nordul regiunii Harkov, unde forțele ucrainene au reușit oprirea ofensivei unui inamic superior numeric și ca dotare.
Dincolo de unele ”scăpări” privind efectivele, Sirski pare a stăpâni limbajul oficial mai convingător și, mai aproape de spiritul insuflat de conducerea politică, reafirmă tezele cunoscute:
- succesele ruse sunt doar victorii tactice, obținute cu multe pierderi umane;
- la nivelul unui front de 1000 de kilometri, dublul graniței dintre Germania și Franța, ele nu reprezintă un progres semnificativ;
- pierderile ruse sunt într-un raport de 3:1 față de cele ucrainene, uneori și mai mult pe anumite direcții;
- față de superioritatea Rusiei la anumite categorii de echipamente (să adăugăm aviația și apărarea anti aeriană) , Kievul se va adapta și va utiliza, de exemplu, dronele, unde există un avantaj semnificativ, vizibil cel mai bine în cazul dronelor navale, cele care au obligat marina rusă să abandoneze portul Sevastopol pentru a salva navele care încă nu a fost lovite.
Generalul Sirski promovează acum o imagine publică diferită de cea care îi era frecvent acreditată înainte de a fi numit în actuala poziție (de comandant interesat în victoria cu orice preț, nu contau pierderile): „este foarte important pentru noi să salvăm viețile soldaților noștri. Nu apărăm ruinele până la moarte”.
Chiar și privind impactul utilizării avioanelor F-16 se arată precaut: ”există limite privind ceea ce s-ar putea realiza... aeronavele trebuie să rămână la 40 km sau mai mult de prima linie din cauza riscului ca Moscova să le doboare”.
Și generalii se schimbă, își adaptează discursul, uneori și stilul de comandă, cu cât se vede harta mai de sus, cu atât intră în cadru multe alte argumente, pe lângă cele militare, în luarea unei decizii.
***
Și totuși, cum spuneam, funcția de comandant la vreme de război e una cu emoții tari, de urcare în zenit și coborâre în nadir, după cum merge cursul bătăliilor, după cum curge ferparul cu nume ale celor care dimineața au fost la inspecția de front iar peste câteva ore nu au mai răspuns la apelul vieții, după cum se schimbă aprecierile celor care așteaptă, în cabinetele de război de la Kiev, probabil că și la Moscova se întâmplă la fel, marile victorii care vin rar, chinuit, cu mii de morți și răniți pentru câteva sute de metri de front mutate înainte și înapoi.
Sigur, la un moment dat, generalul, comandantul de orice treaptă ierarhică ar fi, poate retrăi senzațiile tari ale funcției, chiar și atunci când poartă o haină nouă, urcându-se în carusel și bucurându-se de o clipă de libertate periculoasă.
După care trebuie să coboare.
Se încarcă comentariile...
