Istorii vechi, demisii noi, războiul cum îl știm
0Istoria e după colț și, din când în când, face ce face și strică, sau încearcă, cel puțin, și relațiile dintre prietenii cei mai apropiați.
Chiar dacă prezentul impune anumite linii de conduită, în primul rând reconcilierea cu un trecut violent ce a marcat apariția tuturor statelor – doar suntem o societate care nu trebuie să se mai cramponeze de păcatele comise cu decenii, sute de ani înainte – istoria e după colț și, din când în când, face ce face și strică, sau încearcă, cel puțin, și relațiile dintre prietenii cei mai apropiați.
***
Recent, un astfel de incident a aruncat o umbră de stânjeneală reciprocă asupra parteneriatului dintre Polonia și Ucraina, cel atât de solid și încercat la greu în ultimii ani.
Aflat la o dezbatere publică în orașul polonez Olsztyn, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a trebuit, la un moment dat să răspundă la o întrebare privind posibilitatea ca Polonia să efectueze exhumările victimelor masacrului de la Volînia.
Domnul Kuleba a încercat să ocolească un răspuns direct, făcând o divagație către alte subiecte bilaterale dureroase și amintind de ”Operația Vistula”, ordonată de autoritățile poloneze de după cel de-al doilea război mondial, de strămutare a populației ucrainene din teritoriile de graniță.
Cel puțin două aspecte sunt, conform, părții poloneze, discutabile în această explicație:
1. echivalarea dintre un masacru (conform majorității surselor, 80.000 de polonezi au fost uciși de forțele naționaliste ucrainene în perioada 1943 – 1944) și o strămutare de populație din rațiuni de securitate (poate fi definită chiar la nivelul de ”curățire etnică”) în urma căreia un număr probabil dublu de ucraineni au fost deportați din locurile natale în regiunile din nordul și vestul Poloniei alipite după război, dar au rămas în viață;
2. referirea la teritoriile unde s-a executat această operațiune ca fiind ”teritorii ucrainene”.
Foto: Twitter / X
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, nu a avut pe moment decât o reacție diplomatică, ceva gen ”probleme au fost întotdeauna între țări, dar ele nu trebuie să împiedice cooperarea în prezent”.
Șeful domniei sale, mă refer la prim ministrul Donald Tusk, nu la doamna Anne Appelbaum, nu a fost, însă, la fel de conciliant, transmițând Kievului că drumul Ucrainei spre UE trece și prin votul polonez și că ”aceasta trebuie să respecte standardele europene, inclusiv cele culturale și politice”.
Premierul polonez, de profesie istoric, a tras și o concluzie în consecință: „Ucraina va trebui să răspundă așteptărilor Poloniei nu îngropându-și istoria, ci organizând relațiile noastre pe baza adevărului”.
Parteneriatul împotriva Rusiei continuă, a spus Tusk, ca să nu fie, totuși, confuzii despre obiectivul primordial al perioadei.
Ministerul ucrainean de externe a explicat ulterior că spusele ministrului Kuleba au fost înțelese greșit, dar impactul declarației a fost unul atât de ridicat încât e posibil ca acesta să fie pe lista de remanieri ce se scrie chiar în aceste zile.
Demisia s-a scris deja.
***
Tot sub umbra stânjenelii informaționale se află și evoluțiile din ultima perioadă în relațiile Kievului cu biserica ortodoxă locală, de fapt cu cea care, canonic, este subordonată Patriarhiei de la Moscova.
Este vorba despre conflictul dintre Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PȚU), cea oficială a statului ucrainean, începând cu anul 2019, și Biserica Ortodoxă Ucraineană (UPȚ), afiliată Patriarhiei moscovite.
Deși cea de-a doua și-a declarat independența față de Moscova, în mai 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia, Kievul a considerat că nu e de ajuns și a emis diferite acte legislative, prin care, treptat, UPȚ și-a pierdut din biserici și mănăstiri, ajungându-se , la 20 august 2024, la votul din Rada Supremă de la Kiev care a aprobat Legea „Cu privire la protecția ordinii constituționale în domeniul activităților organizațiilor religioase”.
Titlul este, de fapt, despre interzicerea acestei biserici, după o perioadă de nouă luni dacă nu se conformă prevederilor actului legislativ.
E un subiect complicat, dar ca să-l fac mai simplu, este de spus că bisericile românești din Ucraina au rămas și după 2022 în cadrul acestei biserici, motivul principal fiind, probabil, acela că serviciul religios a putut fi desfășurat în limba română.
***
Și ca să fie și mai simplu, de câteva zile autoritățile ucrainene din Cernăuți au sigilat Capela Mitropolitană, cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, cea care adăpostește rămășițele pământești ale episcopilor și mitropoliților Bucovinei, iar pe 25 august slujba religioasă oficiată de parohul capelei, preotul Cristofor Gabor, a avut loc sub cerul liber, sub supravegherea poliției.
Conform hotărârii Comitetului executiv al Consiliului Orășenesc Cernăuți, capela urmează a fi transferată PȚU, biserica autocefală a Ucrainei. Presa scrisă din România a mai abordat subiectul, sensibil, nu-i așa?, televiziunile s-au făcut că nu există, nu dă bine să pui într-o lumină proastă un partener care luptă cu Rusia.
Există un demers al Patriarhiei Române, din 29 februarie, anul acesta, prin care BOR transmite ”binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, dar, pe acest tărâm, al credinței, deciziile de acest fel se iau, dacă se iau, anevoios, în ani de zile, în timp ce lăcașurile de cult se confiscă de pe o zi pe alta.
Comunitatea românească din Ucraina – reprezentată de Consiliul Național al Românilor - a solicitat sprijin la București, chiar în ziua de 31 august, cu ocazia sărbătoririi limbii române, limbă liturgică pentru bisericile românești din Ucraina.
Cel puțin, deocamdată.
Vom vedea dacă demersul a ajuns să deschidă vreo ușă în aceste zile când toată lumea oficială de pe Dealul Uranus și din Piața Victoriei a fost ocupată să grăbească transmiterea către Kiev a sistemului ”Patriot”, cel promis de ceva vreme.
***
Că veni vorba de ”Patriot”.
Nu e clar încă, și nu va fi altfel, probabil, până la sfârșitul războiului, ce s-a întâmplat cu avionul F-16, cel prăbușit (sau lovit la sol, în hangar) zilele trecute, chiar în perioada atacurilor ruse cu rachete.
Una din variante este doborârea acestuia de către o rachetă trasă de un sistem propriu ”Patriot”, chiar dacă, aparent, acest lucru ar fi fost imposibil datorită unui sistem special de evitare a ”friendly fire”, deși, sigur, la război se poate întâmpla orice.
Mai ales când, la fel de neclar este și modul în care aceste sisteme sunt asigurate cu personal, cât de antrenat este, dacă este suficient, dacă... mai sunt și alte necunoscute, sensibile și ele.
Simplul fapt că incidentul nu a fost pus în seama pilotului decedat demonstrează că a avut loc ceva despre care e mai bine să nu vorbești, deci atât despre ”Patriot”.
***
Iar războiul merge mai departe.
Deși vremea poate să aibă și ea ceva de spus, peste câteva săptămâni vine rasputița, anotimpul noroaielor, peste alte câteva săptămâni apare înghețul, când în stepa acoperită de viscol e bine să te afli undeva la gura sobei.
Experții în arta războiului s-au uitat în calendar, au citit ce s-a scris în anii trecuți, au mai numărat o dată tancurile, transportoarele și soldații celor două părți și au ajuns la concluzia că se mai poate lupta cam o lună și jumătate.
Nu înțelegeți greșit, e vorba doar de actualul sezon, bătălia se va purta mai mult în surdină și se va relua la primăvară cu și mai multă îndârjire.
Scurt, foarte scurt timpul de luptă rămas, când să lămurești situația ”intrândului” din regiunea Kursk, când să vezi ce se întâmplă cu Pokrovsk, cu Siversk, cu Sloviansk, Kramatorsk, când să mai organizezi summit-ul de pace dintr-o țară din ”Global South” (India a spus ”pas”).
Și cu cine?
Și după aceea?
Până în rasputița de primăvară, numai necunoscute:
- dacă ucrainenii vor putea menține linia actuală a frontului până la alegerile prezidențiale americane, toate operațiile recente ale Kievului fiind dictate mai curând de calendar decât de o strategie pur militară de purtare a războiului defensiv;
- dacă și cât va conta în economia confruntării de peste iarnă, chiar de nivel redus, faptul că aproximativ 70% din infrastructura energetică a Ucrainei nu mai funcționează, perioadele zilnice în care localitățile ucrainene sunt decuplate de la rețeaua electrică fiind de la trei ore, cele mai norocoase, până la 12 ore, cele considerate a fi mai puțin importante;
- dacă va avea Kievul acordul de a folosi armele primite din Vest pentru lovirea unor ținte militare din adâncimea teritoriului rus și, în cazul în care se va întâmpla acest lucru, care va fi reacția rusă;
- ce se va întâmpla după alegerile prezidențiale din SUA? Este destul de clar că, indiferent cine va câștiga, noul președinte nu va fi la fel de pro-Kiev cum a fost președintele Biden, situație care va afecta cu siguranță nivelul și calitatea sprijinului militar, financiar și economic, al SUA pentru Ucraina.
Dar noi să lăsăm necunoscutele viitorului imediat, oricum nu va ține seama de prognozele noastre, și să fim atenți la istorie și să continuăm să-i recitim capitolele violente, poate învățăm să nu le mai repetăm.
Se încarcă comentariile...
