Liderul Proud Boys, condamnat la 22 de ani de închisoare în legătură cu revolta de la Capitoliu, cere să fie grațiat de Trump
0Fostul șef al grupării extremiste de dreapta Proud Boys, Enrique Tarrio, condamnat la 22 de ani de închisoare în legătură cu asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului, dorește să fie grațiat de președintele ales Donald Trump, relatează presa americană.

Avocatul lui Tarrio, Nayib Hassan, i-a adresat o scrisoare lui Trump, la aniversarea a patru ani de la revolta de la Capitoliu, în care cere amnistia prezidențială pentru clientul său în vârstă de 42 de ani.
Tarrio este un tânăr cu ambiții și un viitor în față și un „american mândru care crede în adevăratele valori conservatoare”, dar care a fost prezentat „pe tot parcursul cazului guvernului împotriva sa drept un extremist de dreapta care a promovat o organizație militantă neofascistă”.
Tarrio se numără printre cei patru membri ai grupului de extremă dreapta Proud Boys care au fost găsiți vinovați de conspirație sedițioasă în mai 2023. A primit 22 de ani de închisoare, cea mai lungă pedeapsă până în prezent în legătură cu evenimentele de la 6 ianuarie, deși nu s-a aflat la Washington și nu a luat parte la violențe sau la revolta propriu-zisă. El a fost condamnat pentru planificarea și coordonarea membrilor Proud Boys în vederea luării cu asalt a Capitoliului.
Procurorul general Merrick Garland a declarat, după condamnarea lor, că aceștia au jucat un „rol central” în complotul care a determinat evenimentele din 6 ianuarie.
La procesul lui Tarrio, Hassan l-a învinuit pe Trump pentru acțiunile clientului său și a celorlalți Proud Boys, amintindu-le juraților că Trump și-a îndemnat susținătorii săi să „lupte” altminteri nu vor „mai avea o țară”. El a susținut, de asemenea, că mesajul transmis de Trump grupării -„stand back și stand by”, un mesaj cu dublu sens, care a fost înțeles drept un apel la acțiune - în cadrul dezbaterii prezidențiale din 2020, a atras atât de multă atenție asupra grupului, încât „verificarea faptelor a devenit dificilă”.

Tarrio a fost arestat în legătură cu un eveniment separat - arderea în decembrie 2020 a unui banner Black Lives Matter - chiar înainte de asaltul din 6 ianuarie. Un înalt oficial de informații al Departamentului de Poliție din Washington, DC, a fost condamnat recent pentru scurgere de informații către Tarrio, avertizându-l pe acesta că există un mandat de arestare pe numele său.
În consecință, Tarrio a urmărit desfășurarea evenimentelor de la un „hotel din Baltimore”, a spus Hassan la proces.
Peste 1.580 de participanți au fost puși sub acuzare pentru diverse infracțiuni în legătură cu revolta de la Capitoliu și 1.270 au fost condamnați.
Trump a declarat că îi va grația pe cei care au luat parte la revoltă în „ziua 1” a președinției sale, care începe la 20 ianuarie. „Cel mai probabil, voi face asta foarte rapid”, a declarat el recent la emisiunea «Meet the Press» de la NBC. El a adăugat că „acești oameni au suferit mult. Și ar putea exista unele excepții. Trebuie să analizez. Dacă, cineva a fost radical, nebun”.

Polițiștii care au apărat Capitoliul sunt deosebit de revoltați de perspectiva unor grațieri. Mulți dintre ei au fost bătuți, unii cu propriile arme, în timp ce încercau să țină mulțimea în frâu. Aproximativ 140 de ofițeri au fost răniți pe 6 ianuarie, fiind „probabil cel mai mare asalt în masă al forțelor de ordine într-o singură zi” din istoria Americii, a declarat Matthew Graves, procurorul federal din capitala SUA.
„Nu poți fi pro-poliție și pro-stat de drept atunci când grațiezi oameni care au trădat această încredere, au rănit polițiști și au jefuit Capitoliul”, a declarat sergentul de poliție Aquilino Gonell, care s-a retras din poliție din cauza rănilor suferite în acea zi.
Unii republicani din Congres, chiar și cei apropiați de Trump, au sugerat că trebuie să existe un tratament diferențiat.
Deputatul Jim Jordan, un aliat de top al lui Trump care conduce Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților, a declarat că sprijină unele grațieri, dar nu și pe cei care au comis violențe.
Zeci de dosare sunt încă în curs de judecare
Peste 100 de inculpați urmează să fie judecați în 2025, în timp ce cel puțin 168 de inculpați își așteaptă sentința.
FBI-ul a continuat să aresteze persoane participante la revoltă de la victoria electorală a lui Trump din noiembrie. Departamentul de Justiție spune că procurorii evaluează aproape 200 de cazuri investigate de FBI, inclusiv peste 60 de cazuri în care suspecții sunt acuzați că au agresat sau au interferat cu acțiunea ofițerilor care păzeau Capitoliul.
Citând promisiunea lui Trump de grațiere, câțiva inculpați au încercat să-și amâne procesele - cu puțin succes.
Respingând o astfel de cerere, judecătorul districtual american Royce Lamberth, nominalizat de către președintele Ronald Reagan, un republican, a scris: „Această Curte a avut recent ocazia să dezbată ce efect ar avea asupra calendarului posibilitatea speculativă a grațierii prezidențiale într-o chestiune penală pe rol. Pe scurt: puțin spre deloc.”
Unul dintre inculpații care au convins un judecător să amâne procesul, William Pope, a declarat în fața instanței că „poporul american i-a dat președintelui Trump mandatul de a duce la îndeplinire programul pe care l-a propus în campanie, care include încetarea urmăririi penale pentru 6 ianuarie și grațierea celor care și-au exercitat drepturile prevăzute de Primul Amendament la Capitoliu”. Pope cere acum judecătorului să îi permită să călătorească la Washington pentru a asista la inaugurarea lui Trump pe 20 ianuarie.