Minore instituţionalizate, obligate să se prostitueze de doi bărbați din Maramureș

0
Publicat:

Doi tineri din judeţul Maramureş sunt cercetaţi pentru trafic de minori, fiind acuzaţi că au racolat două victime minore, instituţionalizate, pe care le-au obligat să se prostitueze. Victimele au fost adăpostite şi transportate în diferite locaţii.

Minore instituţionalizate, obligate să se prostitueze Foto: Shutterstock (Arhivă)
Minore instituţionalizate, obligate să se prostitueze Foto: Shutterstock (Arhivă)

Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Maramureș, au efectuat miercuri, 16 octombrie, o percheziție domiciliară, în municipiul Baia Mare.

Se fac cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

 „Din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat faptul că, în perioada august – septembrie 2024, două persoane, 18, respectiv 28 de ani, profitând de starea de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat două victime minore (instituționalizate), le-ar fi recrutat prin inducere în eroare și, ulterior, le-ar fi adăpostit și transportat în diverse locații, obligându-le la practicarea prostituției”, a transmis Poliția Română. 

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT Maramureș.

Bărbat acuzat că a distribuit în mediul online materiale pornografice cu minori

De asemenea, tot la data de 16 octombrie, procurorii  DIICOT Maramureș,  împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Maramureș, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Baia Mare, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii  de pornografie infantilă.

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, este acuzat că a deținut și distribuit în online materiale pornografice cu minori.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada august – septembrie 2024, un făptuitor în vârstă de 50 de ani a deținut și distribuit în mediul online materiale pornografice în care sunt înfățișați minori în ipostaze sexuale explicite”, a transmis Poliția Română.

Audierile se desfășoară în acest caz tot la sediul DIICOT Maramureș.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite