O femeie înjunghiată în plină zi de fostul concubin a fost salvată de poliţişti
0Agenţii Secției 1 Poliție Rurală Modelu au acordat primul ajutor unei tinere care fusese înjunghiată în plină zi de către fostul său concubin şi au reuşit să îl aresteze pe acesta. Cum şi-a motivat bărbatul atacul.

Incidentul a avut loc luni, la intrarea în Călăraşi, unde agenţii Secției 1 Poliție Rurală Model, care se întorceau de la şedinţa de tragere, au dat peste o tânără care le-a solicitat ajutorul. Aceasta fusese înjunghiată, cu un briceag potrivit unor surse, de fostul său concubin.
Până la sosirea ambulanţei, unul dintre agenţi a improvizat un garou pentru a opri sângerarea, iar apoi, după ce a fost evaluată de cadrele medicale, victima a fost transportat la spital.
În acelaşi timp, ceilalţi doi agenţi au pornit în căutarea agresorului. Bărbatul a fost prins şi reţinut iniţial pentru 24 de ore, după care pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit informaţiilor, femeia, în vârstă de 22 de ani, se despărţise de fostul concubin de puţin timp, iar luni, pe fondul geloziei bărbatului de 35 de ani, între ei a izbucnit un coflict spontan. În acest context, la un moment dat, bărbatul a scos un briceag, cu care a rănit-o pe fosta sa iubită. El şi-a motivat gestul prin faptul că tânăra l-ar fi ameninţat.
„La data de 16 septembrie 2024, în jurul orei 12.30, colegii noștri din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu, agent șef principal de poliție Antonescu Lucian, agent principal de poliție Boga Cosmin și agent de poliție Radu Jean, se întorceau de la ședința de tragere, iar, la intrarea în municipiul Călărași, o tânără, de 22 de ani, a apelat disperată la ajutorul lor.
Aceasta fusese victima unei agresiuni, fostul concubin, de 35 de ani, a agresat-o cu un obiect tăietor-înțepător.
Lucian i-a acordat primul ajutor tinerei, improvizând un garou, reușind astfel să îi stabilizeze starea până la sosirea ambulanței, în timp ce Cosmin și Jean au pornit în urmărirea agresorului, reușind să îl prindă în scurt timp.
Femeia a fost transportată la spital, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, împotriva acestuia a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Călăraşi.