Parchetul European efectuează percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar de fraudă în valoare de două milioane de euro

0
Publicat:

Procurorii Parchetului European efectuează, marţi, 19 noiembrie, trei percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar care vizează o presupusă fraudă cu subvenţii în valoare de 2 milioane de euro. În acest dosar, sunt implicate proiecte de cultivare şi ambalare de legume.

Ușa sediului EPPO cu emblema albastra
Perchezițiile fac parte dintr-un dosar de fraudă de două milioane de euro Foto arhiva

Ancheta, coordonată de către procurorii Parchetului European din Cluj-Napoca, vizează trei proiecte de modernizare a unei ferme, finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Perchezițiile au loc la domiciliul unuia dintre suspecți şi la sediile firmelor investigate.

”Proiectele includeau achiziţionarea unei linii pentru sortarea şi ambalarea roşiilor şi a produselor agricole, precum şi instalarea de panouri fotovoltaice pentru cultivarea legumelor şi a altor utilaje. Conform anchetei, coordonatorii mai multor societăţi - dintre care unele furnizau servicii de consultanţă pentru obţinerea de fonduri UE şi naţionale - au utilizat documente false, inexacte sau incomplete pentru a obţine în mod ilegal fonduri nerambursabile în valoare de peste 2 milioane euro de la autoritatea de gestionare, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale”, au transmis procurorii europeni, scrie News.ro.

Potrivit anchetatorilor, inculpații ar fi falsificat documente pentru certificarea planurilor, prin falsificarea semnăturilor şi utilizarea ştampilei unui arhitect şi a unui inginer, precum şi a antetului unei societăţi de arhitectură, pentru a induce în eroare autorităţile de gestionare.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite