„Prințesa circului” a fost la înălțime. La propriu!

0
0
Publicat:

Ce au în comun aristocrația cu lumea circului? La prima vedere, mai nimic, cu excepția îndelungatei legături a familiei princiare de Monaco cu joviala și sclipitoarea industrie a jongleriilor și scamatoriilor de sub cupolă, care a născut inclusiv un festival internațional de tradiție. Dar iată că universurile se pot intersecta exuberant și chiar afectiv și altfel, într-o poveste plină de farmec și de intrigi, care îmbină excelent teatrul, cântecul, dansul, pantomima, dresura cu câini și acrobațiile la înălțime.

IMG 4642 jpg

Premiera cu „Prințesa circului”, operetă pusă în scenă cu măiestrie de o echipă din care au făcut parte două artiste dăruite, Doina Levintza (autoarea costumelor) și Beatrice Rancea (semnatara regiei), a umplut duminică seara până la refuz sala Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București. Prezența celor două nume grele pe afiș garanta o viziune originală și plină de dinamism a operetei compuse și prezentate de Emmerich Kálmán în 1926, pe un libret scris de Julius Brammer și Alfred Grünwald. Însă spectacolul a depășit așteptările! O explozie de veselie și culoare a zguduit incinta, revărsând printre spectatori arlechini, acrobați, saltimbanci, dansatoare, cu tot arsenalul lumii lor jucăușe, de la costumații scânteietoare la eșarfe, cercuri, trapez, ladă magică (în care invitatul e „tăiat” cu fierăstrăul) și vestitul nas roșu de clovn.

Comparabilă, ca efervescență și amploare, cu „Cabaret”-ul de la Teatrul Odeon și cu „Călătoria” de la Teatrul Național din București, opereta „Prințesa circului” își transformă spectatorii în copii uimiți și extaziați. Succesiunea de secvențe muzicale întretăiate cu momente de circ ține sala cu sufletul la gură, duetele muzicale desfășurate în aer (într-un fel de nacelă) pun la grea încercare atenția privitorilor, iar aplauzele cadențate însoțesc ariile antrenante, precum cea a husarilor. 

Acțiunea urmărește încurcăturile amoroase în care se pierd două cupluri: pe de-o parte prințul surghiunit Fedja Palinski (alias Mister X, cum este cunoscut ca personaj în arena circului, unde și-a găsit refugiu) și impetuoasa prințesă Fedora Palinska, proaspătă văduvă, iar pe de alta –  naivul Toni Schlumberger (moștenitor de hotel) și cântăreața Mabel Gibson (ulterior devoalată ca fiică de baron, colonel de husari). Nu lipsesc răsturnările amuzante de situație, intervențiile malefice, răzbunările și dezamăgirile, însă binele și sentimentele curate triumfă, în ciuda tuturor obstacolelor.

În rolul frumoasei și intens-curtatei Fedora Palinska, Mihaela Alexa impresionează prin dezinvoltură, voce puternică și simț dramatic, beneficiind și de ținute spectaculoase, care fură toate privirile. Partenerul ei de scenă și de tatonări amoroase, Mister X/prințul Palinski, interpretat de Mihai Urzicana, are o prezență solidă, un timbru cald și o interpretare sobru-zâmbitoare, în acord cu rolul de îndrăgostit statornic, dar și cu formația sa reală de... arhidiacon (absolvent de Teologie pastorală). Sprințara Mabel Gibson, jucată de Mediana Vlad, cucerește prin atitudinea seducător-copilărească, ascunzând candoare în spatele măștii de „divă-circăreasă”, născătoare de dubii în privința moralității. „O pată neagră”, după cum îi reproșează chiar alesul inimii, Toni Schlumberger (Daniel-Andrei Găină-Cojuharov, posesorul unei voci proaspete și bogate în nuanțe).

IMG 4591 jpg

O distribuție bogată, cu clovni, culturiști, acrobat, dresor de cai, balet, husari și cor, umple la propriu scena și la figurat imaginația spectatorilor. Momentele de dresură canină stârnesc zâmbete înduioșate, cățelușa Elize executând conștiincios și entuziast comenzile primite. Iar dansatorii reușesc să dea coloratură de musical unei producții hibrid, cu un farmec incontestabil.

Prezentă în sală la premieră alături de stilistul Ovidiu Buta, vechiul său colaborator (cel mai recent, la apreciata expoziție de fotografie ”44 Women”, care a fost prezentată prima dată la Londra în decembrie 2023 și mai recent la Cluj), creatoarea minunatelor costume ale spectacolului, Doina Levintza, a putut savura pe viu încântarea publicului, tradusă prin aplauze prelungite. La rândul lor, regizoarea Beatrice Rancea, coregrafii Dragoș Roșu și Johanna Bodor și dirijorul Constantin Grigore s-au bucurat chiar pe scenă de ovații, cel din urmă smulgând câțiva trandafiri din coșul de flori primit de soprană și aruncându-i elegant spre orchestră. Seara magică s-a încheiat cu ritmurile amețitoare de vals, foxtrot, ceardaș și muzică de circ răsunându-le celor prezenți în minte, până târziu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite