Promisiunea unui secretar de stat: „Până voi pleca din ministerul Sănătății, vom începe licitația pentru realizarea a două paturi de arși grav”

0
Publicat:

Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a afirmat că se vor scoate la licitație, până în decembrie, două paturi pentru mari arși și o sală de operație la Spitalul Județean din Ploiești.

Alexandru Rogobete spune că două paturi pentru mari arși vor fi scoase la licitație Foto: Arhivă
Alexandru Rogobete spune că două paturi pentru mari arși vor fi scoase la licitație Foto: Arhivă

După ce noul Centru de Radioterapie de la Spitalul Municipal Ploieşti, investiţie de aproximativ 20 de milioane de lei (4 milioane de euro), va fi pe deplin funcţional luna aceasta, acum este anunțată o nouă investiție la nivelul județului Prahova.

Dr. Alexandru Rogobete promite două paturi pentru mari arși la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești.

Până voi pleca din ministerul Sănătății în luna decembrie, din actuala poziție pe care o am, vom începe licitația pentru realizarea a două paturi de arși grav și o sală de operație dedicată la Spitalul Județean”, a precizat dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, în cadrul unui interviu pentru Realitatea Prahoveană.

De asemenea, acesta a semnat, recent, avizul de oportunitate pentru construcția unui nou corp de clădire pentru Spitalul Județean din Ploiești.

Până la finalul anului vom depune cererea de finanțare pentru un program național de investiții în infrastructura de sănătate. Cel mai probabil anul viitor, în primăvară, va începe licitația pentru acest nou corp de clădire”, a mai spus secretarul de stat.

Centrul de Radioterapie - dotat la standarde de top

În ceea ce privește noul Centru de Radioterapie de la Spitalul Municipal Ploieşti, dr. Alexandru Rogobete, candidat PSD Prahova la alegerile parlamentare, precizează, într-o postare pe Facebook, că acesta este dotat la standarde de top, cu două acceleratoare liniare, sisteme de planificare a tratamentului şi dozimetrie, oferindu-le pacienţilor oncologici acces la tratamente în momentele când au cea mai mare nevoie de ele.  

Toate echipamentele au fost instalate şi testate, iar personalul medical a beneficiat de instruire în centre specializate din afara ţării.

Ultimele teste şi autorizaţii sunt în curs, iar în luna noiembrie, acest centru va fi pe deplin funcţional, oferind sprijin vital pacienţilor oncologici din Prahova, precizează secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Pacienţii oncologici au nevoie de tot suportul nostru, ca sistem, şi mă angajez să oferim prahovenilor acces la sănătate rapid şi cât mai aproape de locul unde aceştia trăiesc. Împreună, schimbăm lucrurile în bine!”, a mai susținut Alexandru Rogobete.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite