Rebuturile politice din guvern au stabilit că din 2025 n-au nevoie de tineri educați

0
0
Publicat:

Rămășițele anului catastrofal 2024 în timpul căruia politica guvernului a dus țara în situația de astăzi, în care bugetul de stat nu mai poate susține cheltuielile imense asumate de politicienii puterii, au generat așa zise planuri de austeritate făcute pe genunchi, între două sarmale, caltaboși, șorici, un whsiky și o șampanie!

Studenții sunt nemulțumiți de ”ordonanța trenuleț!”
Foto: Arhivă

Nou, dar vechi în același timp, Guvernul Ciolacu II, cu doar două trei nume noi pe lista noilor miniștri, la Educație și mai ales la Justiție, unde a fost pus în scaun un avocat ”de înaltă curte” de pe la Craiova pesedistă, a discutat adânc și s-a scremut să pună pe hârtie prevederile controversatei și mult hulitei deja ”ordonanțe trenuleț” a cărei menire ar fi să diminueze cheltuielile bugetare cât se poate de mult astfel încât statul să-și poată acoperi obligațiile financiare față de instituții și cetățeni!

Ce a ieșit din discuțiile noului guvern vechi a reușit, prin măsurile de austeritate propuse, să nemulțumească și să enerveze categorii largi de bugetari, dar și studenții de la universitățile de stat, care beneficiază de burse, dar și de facilități la transportul în comun.

În privința angajaților la stat nemulțumiți de proiectul ”ordonanței trenuleț” n-ar fi chiar o piatră de moară pentru guvern, fiind știut faptul că sindicatele sunt conduse de oameni apropiați guvernanților, cu lideri de sindicat care de multe ori, în timp, au făcut jocuri politice, ba chiar au ajuns să facă parte din parlament și guvern. Ei bine, cu sindicatele o pot scoate la căpăt guvernanții actuali prin diverse înțelegeri, promisiuni și alte chestii discutabile și rezolvabile. În rândurile liderilor de sindicat sunt persoane cu anumite orientări politice, care se pliază pe politicile guvernamentale ale partidelor nemuritoare la putere.

Pe de altă parte însă, ”ordonanța trenuleț” i-a luat în bătaia puștii și pe studenții de la universitățile de stat, atinși la burse și la reducerea drastică a facilităților la transportul în comun, dovedind încă o dată, că puterea nu are nevoie de tineri deștepți și educați, ci de tineri care să se plieze pe interesele lor politice și să voteze fără să gândească prea mult!

Este adevărat că studenții nu mai au forța pe care o aveau în anii 90 când manifestațiile de stradă și protestele puneau cu adevărat presiune pe guvernanți.

Acum există numeroase instituții de învățământ private, care nu sunt atinse de prevederile ordonanței, iar organizațiile studenților de la stat au o forță mult diminuată de a protesta și a reuși ceva pentru apărarea drepturilor câștigate.

Cu toate acestea, în urma măsurilor care dacă vor fi puse în practică le vor afecta semnificativ drepturile, Uniunea Studenților din România (USR), Federația Asociațiilor în Medicină din România (FASMR), Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Asociația Tineretul ONU din România (UN Youth România)-acuză faptul că:

„Măsurile de austeritate care vor fi adoptate prin această ordonanță, nu fac decât să agraveze această problemă, reducând sprijinul financiar acordat educației și impunând tăieri bugetare care afectează direct studenții și universitățile. În loc să prioritizeze educația ca pilon al dezvoltării, guvernul alege să închidă ochii la consecințele grave ale acestor decizii, subminând viitorul unei generații întregi!

Studenții sunt nemulțumiți de:

„Limitarea călătoriilor subvenționate cu trenul pentru studenți exclusiv între centrul universitar și domiciliu creează un impact semnificativ asupra accesului la educație și mobilitate. Această măsură nu doar că lezează drepturile studenților stipulate în Legea Educației Naționale, dar creează un precedent periculos pentru restrângerea oportunităților academice și profesionale. Mobilitatea studenților este esențială nu doar pentru participarea la cursuri, ci și pentru stagii de practică, concursuri și alte activități extracurriculare”;

„Înghețarea valorii burselor pentru elevi și studenți, eliminarea indexării burselor sociale cu rata inflației, precum și înghețarea cuantumului per student alocat pentru fondul de burse al universității reprezintă măsuri care vor condamna la sărăcie mii de tineri ce se bazează pe aceste burse pentru a-și continua studiile. Aceste decizii vor conduce la o creștere a abandonului educațional și vor reduce drastic oportunitățile pentru tineret, afectând în mod direct accesul la educație și dezvoltarea personală și profesională a studenților”.

Să vedem cum și dacă va reacționa Guvernul Ciolacu II la reacțiile și acuzele studenților și va reconsidera măsurile care-i privesc pe aceștia, mai ales că noul ministru al Educației a fost numit Daniel David, fostul rector al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, de la care opinia publică așteaptă să facă ceva pozitiv pentru învățământul din România?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite