Video Stadiul lucrărilor la A13: o mie de gropi săpate, în căutarea vestigiilor istorice de pe Autostrada Sibiu – Făgăraș VIDEO
0Cunoscută o vreme drept „autostrada rămasă în aer”, din cauza întârzierilor cu care a fost demarată, noua legătură dintre Sibiu și Făgăraș, A13, se află în faza de săpături arheologice pe două din cele patru tronsoane.
„Cercetările arheologice pe traseul viitoarei Autostrăzi Sibiu – Făgăraș (A13) sunt în plină desfășurare”, au anunțat, printr-o postare pe Facebook, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP ) Brașov.
Aceștia au mai precizat și că arheologii au săpat în peste o mie de puncte pentru a identifica eventuale zone unde ar putea fi vestigii care merită cercetate. „Cercetarea arheologică este un pas esențial înainte de începerea lucrărilor și vizează adaptarea proiectului tehnic pentru a proteja toate zonele care au valoare istorică”.

Potențial sit arheologic aproape de Făgăraș
Unul dintre arheologii de pe șantier, Alin Gheorghe, a explicat cum se derulează diagnosticul arheologic și care este rostul acestuia, în cadrul fazei de proiectare: „Facem diagnosticul arheologic, momentan, pentru identificarea potențialelor situri arheologice. De-a lungul autostrăzii, realizăm secțiuni din 50 în 50 de metri, sau chiar mai dese. Am ajuns aproape la 1000 de secțiuni făcute până acum și o să continuăm. Săpăm până pe stratul de steril arheologic care are culori diferite în funcție de fiecare zonă a țării. În el găsim amprentele antropice ale omului. Când se sapă o groapă se vede cum sunt deranjate straturile de pământ și cum sunt amestecate”.

Pe lotul pe care se fac săpături arheologice în acest moment nu a fost descoperit deocamdată nimic, dar pe lotul anterior, lângă Făgăraș, a fost găsit un potențial sit arheologic: „Probabil va fi săpat atunci când constructorul se va apuca de lucrările propriu-zise”.
Recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat și alte imagini de pe tronsoanele 3 și 4, unde se execută foraje geotehnice.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a confirmat faptul că pentru tronsoanele 1 și 2 ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (A13) proiectarea va demara oficial spre finele lunii februarie 2024.
Date tehnice
Contractele pentru toate cele patru loturi ale acestei autostrăzi au fost câștigate de turcii de la Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS pentru 6,4 miliarde de lei (fără TVA).

Lotul 1, cel mai scump și în același timp cel mai scurt dintre toate, în lungime de 14,25 kilometri se leagă de Autostrada Sibiu - Pitești la Boița și merge până la Avrig (DJ 105G).
Al doilea lot leagă Avrig de Arpașu de Jos (DN1), având o lungime de 19,92 kilometri.
Lotul 3m cuprins între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus (DJ 105B), va avea o lungime de 17,61 kilometri, iar ultimul lot (cel mai ieftin) între Sâmbătă de Sus și municipiul Făgăraș - 16,26 kilometri.
Toate cele patru secțiuni ale Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș au prevăzut prin contract 12 luni pentru proiectare și alte 36 pentru execuție.