Tragedie la Complexul Sportiv Național Orșova. Un băiat de 15 ani s-a electrocutat, în timp ce se juca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat de 15 ani din Botoșani a murit, marți, 11 iunie 2024, după ce s-a electrocutat în camera tehnică de la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor (CNOPJ) din cadrul Complexului Sportiv Național Orșova.

Echipajul SMURD a ajuns la fața locului FOTO: Arhivă
Echipajul SMURD a ajuns la fața locului FOTO: Arhivă

Tragedia a avut loc marți, 11 iunie 2024, ora 17.20. Poliția municipiului Orșova a fost sesizată cu privire la faptul că, la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii orșoveni care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor, de 14 ani ani, în timp ce se juca împreună cu alți colegi din cadrul complexului, s-ar fi ascuns în camera tehnică a unității, pe un panou electric, fiind găsit decedat”, a transmis Poliția Mehedinți.

 Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub „aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu”,

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite