Video Turiști enervați de aglomerație în Poiana Brașov. Un bărbat a fost lovit cu schiurile în cap, la coada de la telegondolă
0Turiștii care vor să ajungă pe munte stau în jur de 40 de minute la rând, la telegondolă, în Poiana Brașov, până să poată cumpăra cartele. Un bărbat a fost lovit cu schiurile în cap pentru că nu a vrut să lase o altă persoană să treacă în față.

Aglomerația i-a făcut pe turiști să își piardă mințile. Scandalul a avut loc, luni la prânz, la telegondola din Poiana Brașov, unde încă de la primele ore sunt cozi uriașe.
Stațiunile sunt pline de turiști. Unii au venit să-și petreacă sărbătorile pe rit vechi la munte, iar alții și-au prelungit vacanța.
Incidentul a pornit după ce un turist a vrut să treacă în față la coadă. Un bărbat, aflat în fața lui, i-a spus să stea la rând. După un schimb de replici, unul dintre turiști a luat schiurile și l-a lovit în cap pe celălalt, relatează Antena 3
La fața locului a fost chemată ambulanța. Au intervenit și polițiștii sau jandarmii.
În cele din urmă, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală și sunt audiați mai mulți martori. Aceștia au spus că incidentul a pornit din senin, unul dintre turiști fiind lovit de celălalt care nu a vrut să stea la coadă.
„E incredibil de aglomerată Poiana Braşov”
Administratorii pârtiilor raportează „cifre istorice”, în acest început de an, în ceea ce priveşte numărul persoanelor care utilizează telecabinele şi telegondolele.
Salvamontiştii fac apel la turiști să respecte regulile pe care muntele le impune: echipament adecvat, conduită preventivă pe pârtii, respectarea regulilor care interzic intrarea cu săniile în zonele destinate practicării sporturilor de iarnă.
Dacă în alţi ani, la început de ianuarie, administratorii domeniilor schiabile de pe Valea Prahovei şi din Braşov aşteptau să scadă temperaturile pentru a produce zăpadă artificială, anul acesta pârtiile acoperite cu un strat de zăpadă care măsoară zeci de centimetri îi atrag ca un magnet pe turiştii bucuroşi de vacanţa prelungită.
De la începutul anului şi până luni, 6 ianuarie, mii de turişti au urcat cu telegondola pe munte.
„Sunt extrem de mulţi turişti, iar datele arată că foarte mulţi dintre cei care îşi petrec ziua în staţiune vin din alte părţi, din staţiuni de pe Valea Prahovei sau din zona Bran – Moieciu. După ora 10-11, e greu spre imposibil să mai găseşti un loc de parcare în staţiune. Noi am recomandat celor care vin din alte staţiuni să lase maşinile personale în oraş şi să folosească mijloacele de transport pe care Primăria le pune la dispoziţie către Poiană. E incredibil de aglomerată Poiana Braşov zilele acestea” , a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Braşov, Sorin Toarcea, pentru News.ro.