Un barbat din Alba a fost arestat preventiv după ce a pretins că este polițist la DIICOT
0Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, fiind acuzat, printre altele, de uzurpare de calităţi oficiale, după ce s-a prezentat ca agent de poliţie în cadrul DIICOT, şi de lipsire de libertate în mod ilegal, potrivit unui comunicat transmis, marţi, Agerpres, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus, la data de 27.09.2024, trimiterea în judecată a inculpatului S.M.I. cercetat în stare de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal (...), uzurpare de calităţi oficiale (...), conducerea unui vehicul fără permis de conducere (...), punerea în circulaţie sau conducerea unei vehicul neînmatriculat (...). conducerea unui vehicul fără permis de conducere (...). Totodată, s-a dispus şi trimiterea în judecată a inculpatului C.F.A., aflat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (...)”, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că, în noaptea de 3 septembrie, după ce în prealabil cei doi bărbaţi s-au plimbat cu maşina şi au consumat împreună substanţe psihoactive, inculpatul C.F.A. i-a propus inculpatului S.M.I. să găsească o metodă pentru a convinge pe fosta sa concubină - persoana vătămată M.A. să iasă din casă, respectiv să se recomande acesteia ca fiind agent de poliţie.
După ce i-a indicat acestuia locuinţa persoanei vătămate, iar inculpatul S.M.I. a apelat persoana vătămată, acesta s-a prezentat ca fiind agent principal de poliţie din cadrul DIICOT şi a determinat-o să iasă din casă. I-a prezentat o insignă de poliţie şi i-a solicitat să îi însoţească în vederea audierii la sediul poliţiei din Alba Iulia, la discuţie asistând inculpatul C.F.A., care, la rândul său, i-a spus persoanei vătămate că urmează să fie închis şi a adoptat o atitudine speriată, pentru a o convinge să urce în maşină.
Aceasta, de teamă şi având convingerea că S.M.I. este poliţist şi fără să cunoască înţelegerea intervenită între cei doi inculpaţi, a urcat în maşina inculpatului S.M.I., fiind condusă cu maşina pe traseul Ighiu - Alba Iulia - Ighiu, fără ca femeia să aibă posibilitatea părăsirii autoturismului şi manifestând pe întreaga durată a deplasării o vădită stare de temere, observată de ambii inculpaţi.
Totodată, S.M.I. a fost trimis în judecată pentru că în data de 6 septembrie a condus un autoturism în Alba Iulia fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în noaptea de 3 septembrie a condus, pe traseul Miceşti - Ighiu - Alba Iulia - Ighiu- Miceşti, o maşină pe care a montat plăcuţe de înmatriculare aparţinând altui autovehicul.
Ambii bărbaţi au fost reţinuţi, iar ulterior inculpatul S.M.I. a fost arestat preventiv, iar pentru celălalt s-a dispus, prin ordonanţa procurorului, luarea măsurii preventive a controlului judiciar.