Un plan final și doi de „dacă”
0Războiul din Ucraina nu a fost unul plictisitor.
Chiar și în perioadele bătăliilor de ”uzură”, cele în care soldații din tranșee nu aveau voie să exerseze decât poziția culcat sau în genunchi, orice ridicare pe vârfuri fiind echivalentă ultimului salut (cine vrea să știe despre ce este vorba să citească ultimul capitol din ”Pe frontul de vest nimic nou”, de Erich Maria Remarque) combatanții au avut grijă să ne furnizeze episoade de dramatism, să nu ne plictisim nici noi, nici media cea atentă la orice bătaie a vântului.
Și la direcția acestuia, bineînțeles...
Au fost ofensive și contraofensive, asedii prelungite, incursiuni cu drone navale, lovituri adânc – adânc în teritoriul inamic, a fost Prigojin, a urmat Zalujnîi, vreau să spun episoade personalizate, nu înțelegeți altceva, au fost declarații belicoase și postări beligerante, aluziile despre pace au fost mai puține, pare că e rușinos subiectul...
Iar acum este vorba despre Kursk.
De ce Kursk?
Pentru că, vorba comandantului suprem pe linie militară, generalul Sirski, s-a crezut că o lovitură spectaculoasă în acea direcție, pe lângă dividendele propagandistice, va obliga Rusia să mute trupe de pe frontul din Donbas, eliberând o parte din presiunea asupra forțelor ucrainene.
Nu a fost să fie, rușii s-au mulțumit să utilizeze unități de recruți și întăriri din alte regiuni, inclusiv din formațiunile TikTok cecene comandate de comisarul politic Apti Alaudinov, la pachet, desigur, cu aviație și rachete, că au de unde.
Ucrainenii au mutat nu numai o parte din cele mai bune unități pe direcția Kursk, dar și multe din sistemele de rachete primite de la parteneri, chiar și unități de voluntari străini, altfel spus, oameni bine antrenați și tehnică de vârf au avut misiunea să elibereze o capitală de raion (Sudja) de vreo 6.000 de locuitori, încearcă să bată la porțile unei alte localități importante din regiune (Korenevo) de vreo 5.000 de locuitori, și se luptă în prezent pentru închisoarea de femei din Malaia Loknia, unde, spun surse ucrainene bine informate și amabile, pentru a ridica profilul obiectivului, au fost închiși prizonierii ucraineni.
Între timp, profitând de spațiile lăsate libere, rușii tocmai au ocupat, în câteva zile, Novohrodivka, oraș de vreo 14.000 de locuitori, și se îndreaptă către Pokrovsk, 60.000 de locuitori, localitate și nod logistic despre care se afirmă că deschide calea către ceea ce a mai rămas sub control ucrainean din regiunea Donețk, inclusiv aglomerările urbane Sloviansk și Kramatorsk.
Interesant este că înaintarea rusă în Donbas s-a petrecut atât de rapid după transferul pe direcția Kursk a unor importante unități ucrainene, iar rezistența întâmpinată a fost atât de redusă, încât redactorul publicației germane Bild, Julian Roepcke, a fost nevoit să noteze cu amărăciune: ”Armata rusă de invazie a avut nevoie de trei zile pentru a captura majoritatea orașului de 14.000 de locuitori #Novohrodivka, la 10 km S-E de Pokrovsk, fără un singur vehicul blindat și lăsând infrastructura în mare parte intactă.
Asta este... no comment...”
Julian Roepcke nu e un suporter al Kremlinului, porecla dată de ruși: ”Jihadi Julian” fiind elocventă, dar, din când în când, din rațiuni de funcționare a balanței media, are și astfel de postări.
Analistul german pare a fi supărat nu atât de înaintarea rusă, cât de faptul că rușii nu au acționat conform rețetei patentate de media, distrugând totul în cale, sigur și viteza contează, una e să iei un oraș într-o săptămână, alta e să lupți trei trimestre sângeroase pentru el.
Și, înainte de a trece mai departe, același analist, repet, profund și sincer pro Kiev, remarcă faptul că situația este atât de dramatică pentru forțele ucrainene încât a fost necesară inclusiv mobilizarea operatorilor de drone pentru a umple golurile în unitățile de infanterie.
Altfel spus, chiar și atât de lăudata componentă a formațiunilor de drone, cele care produc lovituri spectaculoase la sute de kilometri în interiorul teritoriului rus, trebuie să contribuie cu forță umană ca să poată fi menținute aliniamentele din Donbas.
Ca să nu rămână datori la capitolul ”praf și pulbere”, rușii au executat, totuși, un atac cu aproximativ 200 de rachete și drone, în principal asupra unor obiective de infrastructură energetică, o operație rapid botezată ”Kursk revenge” / ”Răzbunarea pentru Kursk” de către media occidentale, numele rusesc al operației, dacă există vreunul, fiind într-un plic de culoare mov pe care scrie ”Soverșeno Secretno” / ”Strict Secret”.
Altfel, despre operația de la Kursk, e greu să te pronunți în cunoștință de cauză, existând, încă, o mulțime de semne de întrebare:
- a fost sau nu a fost decisă această operație pe persoană națională, fără consultarea partenerilor europeni și euro-atlantici?;
- a avut obiective care depășesc nivelul militar – președintele Zelenski a relevat ulterior că au fost analizate și avute în vedere și consecințele politice, diplomatice, chiar și cele economice – altele decât cele de a reuși o lovitură de imagine într-un moment dificil pentru Ucraina pe plan internațional, dar și pe frontul din Donbas?;
- a fost această operație parte a unui plan ucrainean ambițios, ale cărui componente de-abia urmează să fie comunicate principalilor parteneri ai Ucrainei, președintelui Biden, în primul rând, de către președintele Zelenski, așa cum a declarat recent acesta?
- a știut Rusia de intenția Kievului de a ataca direct teritoriul rus și dacă da, de ce nu a pregătit corespunzător forțele de pe direcția probabilă a ofensivei ucrainene?
- la trei săptămâni de la crearea ”capului de pod” de la Kursk, dar și stabilizarea acestuia pe un arc de cerc în jurul graniței cu o adâncime de 20 de kilometri în teritoriul rus, plus minus, de ce rușii se rețin în a acționa decisiv pentru eliminarea forțelor ucrainene?
Acum, dacă avem doar întrebările nu rezolvăm nimic.
Și chiar dacă am ști sau am bănui o parte din răspunsuri, tot nu ar ajuta.
La război nu contează decât finalul, iar povestea se va construi în funcție de rezultatul încleștării.
Una peste alta, ofensiva-incursiune ucraineană în stepa Kurskului a ajuns la etapa justificărilor și a exit strategiilor, așa cum pare a reieși din cele mai recente declarații ale președintelui Zelenski.
Am aflat, astfel, că nu a fost vorba doar de o simplă incursiune, nici de eventuala capturare a centralei nucleare de la Kursk – Kurceatov, nici de capturarea de prizonieri ruși, nici de transferul dorit al forțelor ruse din Donbas către Kursk, nu, obiectivul a fost (și rămâne) unul mult mai ambițios: victoria finală!
Ofensiva peste graniță e doar o componentă a acestui plan care va fi prezentat în septembrie nu numai președintelui Biden, dar și candidaților Kamala Harris și Donald Trump.
Deci, pe rând, cele patru componente anunțate de președintele Zelenski, pe repede înainte, fără detalieri inutile, în cadrul conferinței de presă desfășurate pe timpul Forumului ”Ucraina 2024. Independența”, sunt:
1. Operația Kursk (a avut rolul de a preveni un atac rus asupra regiunilor Harkov, Cernigov și Sumi);
2. Locul Ucrainei în structura strategică a lumii viitoare (a se înțelege, cred, relațiile Kievului cu NATO);
3. Presiuni pentru a forța Rusia să accepte finalizarea diplomatică a războiului;
4. Componenta economică.
Planul ar fi conectat la următorul summit de pace, dorit a avea loc cândva prin noiembrie, undeva într-o locație agreată și de Sudul Global, eventual și cu reprezentarea Rusiei.
Conform declarației aflate pe site-ul președinției ucrainene, „succesul acestui plan depinde de el (președintele Biden, n.n.). Dacă ne va da ceea ce este în acest plan sau nu. Dacă vom fi liberi să folosim ceea ce va fi în acest plan sau nu.”
Planul victoriei finale depinde, astfel, la acest moment, doar de doi de ”dacă”, ambii în responsabilitatea președintelui Biden.
Așa că, un pic de răbdare, numai mâine nu-i noiembrie, pardon, septembrie...
Se încarcă comentariile...
