Vasluienii, îndemnați să construiască baraje și să se refugieze pe acoperișuri. Întregul personal ISU, prealarmat
0Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a dispus, la nivelul tuturor subunităţilor operative, prealarmarea întregului personal, pentru creşterea capacităţii operaţionale la nevoie, în vederea gestionării eficiente a eventualelor intervenţii generate de fenomenele meteo periculoase.

UPDATE: Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, le-a solicitat autorităţilor locale să colaboreze cu toate instituţiile competente în vederea aplicării măsurilor stabilite pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă cauzate de ploile şi inundaţiile anunţate pentru perioada următoare, potrivit Agerpres.
„Ţinem legătura permanent cu toate primăriile din judeţ pentru a ne asigura că cetăţenii sunt informaţi din timp cu privire la evoluţia fenomenelor meteorologice şi măsurile care se impun, inclusiv în eventualitatea unor evacuări din zonele posibil afectate. ISU Vaslui este mobilizat astfel încât să poată interveni rapid şi prompt. Am luat măsuri preventive speciale pentru protecţia persoanelor vulnerabile şi cu dizabilităţi, asigurându-ne că acestea primesc sprijinul necesar în cazul unor situaţii de urgenţă. Facem un apel către toate autorităţile locale să colaboreze activ cu instituţiile competente şi să asigure implementarea rapidă şi eficientă a măsurilor stabilite. Este important să ne asigurăm că toate resursele disponibile sunt utilizate în mod optim pentru protejarea populaţiei şi minimizarea impactului fenomenelor meteo extreme. Viaţa şi siguranţa cetăţenilor reprezintă prioritatea absolută", a transmis prefectul Daniel Onofrei.
Știrea inițială
Pentru că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo-hidrologică de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi abundente şi pe alocuri torenţiale, precum şi cu intensificări ale vântului, avertizare valabilă pentru judeţul Vaslui şi întreaga regiune a Moldovei în perioada 29 septembrie, ora 08 - 30 septembrie, ora 10, pompierii vasluieni au pregăti tehnica din dotare, specifică tipurilor de risc posibile, iar pe întreaga perioadă de valabilitate a avertizării meteorologice va fi activată Grupa Operativă, potrivit Agerpres.
„Să urce în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş”
Oamenii sunt sfătuiţi să apeleze la numărul 112 pentru orice situaţie de urgenţă.
„Deoarece pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundaţii locale, solicităm cetăţenilor să aibă în vedere curăţarea şanţurilor şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale. Cetăţenii sunt sfătuiţi să asculte recomandările autorităţilor locale şi judeţene privind modul de comportare premergător, pe timpul şi după producerea fenomenelor meteorologice, să construiască bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă, mai ales dacă locuiesc într-o zonă unde s-au mai produs inundaţii. Dacă este necesară evacuarea, cetăţenii trebuie să meargă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi, iar dacă au fost surprinşi de viitură, trebuie să urce în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare", au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.
„Mutarea obiectelor importante la etaje superioare”
Pompierii recomandă, totodată, mutarea obiectelor importante din casă la etaje superioare, în măsura în care acest lucru este posibil, decuplarea întrerupătorului general de energie electrică, scoaterea aparatelor electrice din priză şi întreruperea instalaţiilor de alimentare cu apă şi gaze.
Oamenii sunt sfătuiți, de asemenea, să încuie uşile casei şi ferestrele pentru ca acestea să nu fie sparte de vântul puternic, de curenţii de apă sau de obiectele duse de viitură.
De asemenea, populaţia trebuie să aibă în vedere evacuarea animalelor şi a bunurilor de valoare în locuri sigure de refugiu, dinainte stabilite şi parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.
Amintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o avertizare Cod roșu de ploi torențiale valabilă pentru județul Galați.
Fenomene periculoase sunt anunțate și pentru alte județe din țară, iar hidrologii au avertizat, la rândul lor, cu privire la riscurile de viituri, valabile pentru peste 20 de bazine hidrografice.