Vremea vineri, 3 ianuarie. Frig în toată țara. Se anunță și ninsori în unele regiuni

0
0
Publicat:

 Vineri, 3 ianuarie, valorile termice se vor situa peste normele climatologice specifice începutului de ianuarie în cea mai mare parte a ţării.

Meteorologii anunță frig vineri FOTO: Adevărul (arhivă)
Meteorologii anunță frig vineri FOTO: Adevărul (arhivă)

Vineri vremea se va răci, mai ales în sud-vestul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului. Cerul va fi mai mult noros. Vor fi precipitaţii, ziua mai ales în vest, în nord şi în centru, iar noaptea cu precădere în sud. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte, în Maramureş, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, mixte în restul Transilvaniei, Crişana, Banat şi local în centrul şi sudul Moldovei şi îndeosebi ploaie şi lapoviţă în restul teritoriului, potrivit observatornews.ro.

Izolat se va forma polei. Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare la deal şi în zona montană, cantităţile de apă vor fi, în general, de 10...15 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini de peste 1700 m, iar la rafală se vor atinge viteze de 60...90 km/h, temporar va fi viscol şi vizibilitate scăzută, dar pe arii restrânse şi la viteze mai mici şi în sud-vest, sud-est, est şi în centru (40-50 km/h).

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 11 grade, mai ridicate în Lunca Dunării şi în Dobrogea, până spre 13-14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade, uşor mai mari pe litoral şi izolat în Muntenia, până la 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe suprafeţe mici în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.

În București, valorile termice se vor menţine peste cele normale în această perioadă din an. Cerul se va înnora treptat, iar noaptea vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, iar cea minimă va fi de 1-3 grade.

La munte, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri se vor acumula cantităţi de apă în general de 10...15 l/mp. Vântul va avea intensificări, în special la altitudini de peste 1.700 m, iar la rafală se vor atinge viteze de 60-90 km/h, temporar va fi viscol şi vizibilitate scăzută.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite