Concert cu gust de șampanie, cu haz și dedicații, la Ateneu

Au răsunat împușcături anul trecut, pe vremea aceasta, pe scena Ateneului Român. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, fiindcă un pistol era cu capse, iar altul – cu muniție din… confetti. În plus, trăgătorul, dirijorul David Crescenzi, a țintit oricum plafonul, care a scăpat și el nevătămat. Era încheierea în cheie umoristică a unei polci și apoi a concertului de Anul Nou, care a replicat tradiționalul eveniment de la Viena. Deși răcit cobză, cum a recunoscut din start, dirijorul s-a achitat admirabil de misiune, ba chiar a părut să se amuze împreună cu spectatorii.

Anul acesta, concertul n-a mai fost cu focuri de armă, ci cu altfel de zgomote. Introducând vestita polcă Feuerfest a lui Josef Strauss, dirijorul Tiberiu Soare a explicat publicului că, fiind vorba de un concert extraordinar, Filarmonica bucureșteană s-a gândit să ofere șansa unui instrumentist aspirant să-și dovedească talentul. Candidatul (Constantin Bogdan), concediat de pe șantier din cauza… țuicii fierte, conform propriei relatări, și-a făcut apariția pe scenă echipat cu cască de protecție, vestă reflectorizantă și două ciocane, cu care a atacat, la propriu, bucata muzicală. Sigur că melomanii mai văzuseră interpretări „meșteșugărești” ale lucrării straussiene, în care chiar și dirijorii se apucau să ciocănească o nicovală în ritmul polcii. Ei bine, în varianta glumeață de la Ateneu, „fierarul”-percuționist a pornit prin sală lovind în tot ce putea scoate sunete puternice, inclusiv în podea, într-o bucată de metal, în pupitrul dirijorului, ba a încercat să „repare” și un trombon și un violoncel, iertate până la urmă de strivire. A fost momentul de maxim haz din spectacol, care a antrenat și publicul să aplaude în ritm.

Și dacă în ediția precedentă, repertoriul concertului a fost exclusiv internațional, de data aceasta, o bună parte a aparținut unor compozitori români. Firește, n-a lipsit din „meniu” familia Strauss (de altfel, se împlinesc anul acesta două secole de la nașterea lui Johann fiul) cu fragmente din opereta Liliacul, valsul Dunărea albastră, Tritsch-Trasch Polka, deja pomenita Feuerfest și foarte alerta Ohne Sorgen, pe care dirijorul Tiberiu Soare a ales-o ca dedicație pentru public: „Să aveți un An Nou așa cum spune titlul – fără griji!”

Compozițiile vieneze au alternat cu alte creații potrivite pentru momente festive, precum Dansul ungar nr. 5 de Brahms, Farandole din Suita nr. 2 L'Arlésienne de Bizet, valsul Je veux vivre din Opera „Romeo și Julieta” de Gounod sau liedul Meine Lippen, sie küssen so heiß din opereta „Giuditta” de Franz Lehár, care au beneficiat și de vocea sigură și prezența fermecătoare a sopranei Veronica Anușca.

Prezența muzicii românești în repertoriu a fost o surpriză plăcută pentru public. Primul pe listă, valsul Gramofon de Eugen Doga, a prins în legănarea sa multe inimi, fiind urmat de aria Muzica din opereta „Valurile Dunării” de George Grigoriu, cântată cu patos de Veronica Anușca, apoi de valsul „Gingașa și tandra mea fiară” al aceluiași Eugen Doga și de Rapsodia română nr. 1 de George Enescu. Opțiunea pentru lucrarea din urmă, mai rar sau deloc întâlnită într-un concert de Anul Nou, a fost argumentată astfel de dirijor: Filarmonica însăși poartă numele acestui mare compozitor, iar 2025 va fi chiar „An comemorativ George Enescu”, de la cărui moarte se vor împlini 70 de ani. Așa că Rapsodia s-a revărsat peste sală, când blândă, când învolburată, pregătindu-i pe cei prezenți pentru Festivalul care va începe în toamnă. Și care, mai mult ca sigur, va atinge noi recorduri de audiență, suflarea melomană dovedindu-se tot mai consistentă.

Stă mărturie și bulucul de pe platforma de vânzare a biletelor la Filarmonică, în penultima zi a lui 2024. A fost un asalt similar celui de la biletele pentru teatru, doar că, pentru spectacolele de la Ateneu, e o noutate. Copleșită de numărul vizitatorilor, platforma a cedat, s-a blocat repetat vreme de 45 de minute, așa că procurarea unui bilet pentru concertul de Anul Nou a ținut până la urmă de norocul chior. Pentru muzicieni, iată o veste excelentă. Dar pentru melomani, o adevărată dramă! Mai ales că vânzarea în format fizic a biletelor era programată pentru 2 ianuarie, când se deschidea casa. Doar că totul s-a epuizat online, în câteva minute de străduințe și frustrări.

Trecuți prin proba nervilor, spectatorii norocoși s-au putut bucura de un concert răsplătitor, care le-a oferit și câteva „suplimente”. Primul encore a fost celebra sârbă din coloana sonoră a filmului Le Grand Blond avec une Chaussure Noire, semnată de Vladimir Cosma. I-a urmat Les filles de Cadix de Léo Delibes, cu o Veronica Anușca mlădioasă și expresivă. Iar finalul triumfător a fost, desigur, Radetzky-Marsch de Johann Strauss (tatăl), în care publicul s-a implicat însuflețit alături de orchestră. Cu veselie și antren s-a încheiat o seară savuroasă și scânteietoare, ca o cupă de șampanie. E drept că n-a fost și Champagner-Galopp de H. C. Lumbye în meniu, dar poate la anul…